Liga V

Un nou meci întrerupt la Liga a V-a! Scandalul a pornit după golul de 3-0

Sâmbătă după-amiază s-au disputat și două meciuri de Liga a V-a. Unul dintre ele, la Băbeni, între lidera, Sporting Galicea și ultima clasată, AS Bunești. Partida s-a încheiat mai devreme. Arbitrul drăgășănean Sorin Dobrescu a fluierat sfârșitul jocului în minutul 70, după ce a fost agresat de un jucător al oaspeților. Incidentul s-a produs după marcarea golului de 3-0 al gazdelor. Buneștenii au protestat că acesta nu ar fi trebuit validat, fiind înscris în condiții neregulamentare. Marius Olaru l-ar fi lovit cu piciorul în mână pe ”central”. Au fost acordate două cartonașe roșii în tabăra ”lanternei roșii”. A mai fost sancționat și Oneață, pentru că i-ar fi adus injurii arbitrului. Jucătorul de la Bunești s-a considerat nedreptățit de decizie, susținând că arbitrul l-a confundat și el nu a greșit cu nimic, că și-a văzut de joc pe tot parcursul lui.

Articole Similare

Back to top button