FotbalDiverse

Un fotbalist vâlcean a semnat cu Știința!

CS Dinamo București ocupă locul I în Seria a IV-a din Liga a III-a, cu trei victorii și o înfrângere în primele patru etape. Alb-roșii au promovat în vară în cel de-al treilea eșalon. Printre fotbaliștii care au pus umărul la performanțele acesteia în sezonul precedent s-a aflat și vâlceanul Bogdan Manea. S-a bucurat de îndeplinirea obiectivului, însă nu a continuat alături de Dinamo. Manea a semnat în vară cu CSU Știința București, un alt club de tradiție din Capitală, care activează în Liga a IV-a.

”Am ales să nu mai continui în Liga a III-a alături de cei de la CS Dinamo, principalul motiv fiind timpul. Se doreau 5 antrenamente pe săptămână, dimineața, plus meciul, iar eu nu puteam îndeplini aceste cerințe. Le mulțumesc celor de la CS Dinamo pe această cale și le doresc succes în continuare.

În schimb, am hotărât să mă alătur unui proiect interesant, CSU Știinta București, un club de tradiție, într-un oraș însetat de performanță. Știința București este un club sportiv studențesc ce funcționează după o strategie occidentală de management și bune practici. Clubul este pe o pantă ascendentă, cu un lot format atât din jucători tineri, cât și din câțiva cu mai multă experiență și cu siguranță vom fi un adversar de temut în acest campionat pentru oricine. Cunosc echipa de câțiva ani, de când evoluam la alte formații împotriva ei, cunosc mentalitatea, oamenii și vreau să vă asigur de un singur lucru: indiferent de ce va fi pe teren, eu voi da tot ce am. Acesta este caracterul meu. Dorința performanței a fost primordială în decizia mea, cum des aleg pe acest factor. Cei cu care am lucrat știu asta. A fost un feeling, o conexiune, perspectiva unei colaborări de lungă durată, de aceea am și semnat un contract pe 2 ani. Cred că ne-am înțeles în două zile. Am făcut vizita medicală și am semnat. Mie îmi place presiunea, am expriență, știu unde am venit. Obiectivul echipei în primul an este accederea în play-off și finala Cupei Romaniei – București, dar eu personal, nu vreau să mă mulțumesc doar cu atât. Doresc să pun umărul la readucerea acestui club mai aproape de performanțele din trecut și îmi voi pune toate calitățile în slujba echipei. Îmi doresc să reușim îndeplinirea tuturor obiectivelor împreună”, a declarat fotbalistul Bogdan Manea, cu privire la noul angajament, un episod special în cariera profesională.

Știința București a disputat deja patru meciuri din noul sezon. Are două victorii și două înfrângeri, în fața ocupantelor primelor două locuri. Manea îl are ca antrenor pe Laurențiu Militaru, care nu stă doar pe bancă, ci ajută echipa și din teren. Militaru a evoluat, în trecut, și pentru Concordia Chiajna. Succes, Bogdan Manea, alături de Știința București!

Articole Similare

Back to top button