FotbalDiverse

Un fost arbitru de fotbal vâlcean s-a stins din viață

Un fost arbitru de fotbal vâlcean, din vechea generație, a trecut în lumea celor drepți. Este vorba despre Ilie Dogaru. Acesta a oficiat meciuri de nivel înalt, din eșalonele superioare, timp de mulți ani. A făcut echipă cu arbitri de renume din județul nostru precum Nae Dinescu, Gheorghe Constantin, chiar Ion Crăciunescu, dar și cu Vasile Busuioceanu, Ion Bivolaru, Gheorghe Mosor și mulți alții. Și unul dintre băieții săi, Giani Dogaru, a îmbrățișat meseria de arbitru. Soarta a fost crudă cu el. Giani s-a stins din viață timpuriu, în urma unui accident rutier.

Ilie Dogaru va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 16 ianuarie, de familie și cei care l-au cunoscut. Un pios omagiu din partea Asociației Județene de Fotbal Vâlcea și a Comisiei Județene a Arbitrilor Vâlcea. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Articole Similare

Back to top button