Un antrenor vâlcean merge la… Villareal!

Unul dintre cei mai buni antrenori de copii şi juniori din Vâlcea este Marian Deaconescu. În ultimii ani a fost şi reprezentantul cluburilor de copii şi juniori în Comitetul Executiv al AJF, poziţie din care s-a implicat pentru dezvoltarea sectorului juvenil, la Vâlcea.
Au apărut echipe de fotbal feminin, s-au organizat numeroase competiţii la toate categoriile de vârstă. Chiar şi la Cupa Satelor s-a înregistrat un record de participare. Marian Deaconescu activează în prezent în cadrul Centrului de Copii şi Juniori de la AFC Băbeni. Are licenţă UEFA A, posibilitatea să stea pe bancă, la nivel de seniori, în primele eşaloane ale ţării, însă îşi doreşte să-şi continue misiunea în sectorul juvenil, drept pentru care, în perioada următoare, va merge la… perfecţionare. Marian Deaconescu pleacă la Villareal. În perioada 7-15 decembrie se vor organiza cursuri în Spania, unde vor preda antrenori renumiţi de aici, care au promovat mari fotbalişti ai lumii. Marian Deaconescu a avut o bună colaborare cu Academia Răzvan Raţ şi prin intermediul lor va ajunge în Spania, alături de alţi 28 de antrenori din România. ”Învăţăm şi la 60 de ani! Niciodată nu poţi să spui că ştii totul şi nu mai e nimic necunoscut pentru tine. Cu siguranţă va fi o experienţă extraordinară, într-una dintre cele mai dezvoltate ţări în plan fotbalistic. Cunoştinţele pe care le voi acumula voi încerca să le pun în folosul copiilor, la Vâlcea. Anul viitor vom cunoaşte şi şcoala olandeză de fotbal”, a precizat Marian Deaconescu, antrenorul care şi-a pus amprenta pe cariera unor fotbalişti care au ajuns în prima ligă, două exemple în acest sens fiind Robert Popa şi Victor Dican, de la ”U” Craiova 1948, respectiv FC Botoşani.