Editorial

Ultimul „El Clasico” al sezonului

De obicei Real Madrid şi F.C. Barcelona se întâlnesc într-un sezon de două ori: odată în tur, odată în retur în campionatul Spaniei. Din fericire pentru fotbal, în actualul sezon cele două superputeri fotbalistice ale Spaniei şi ale lumii s-au întâlnit de … cinci ori! Asta pentru că pe lângă cele două întâlniri din campionat au ajuns amândouă în finala Cupei în Spania, iar tragerea la sorţi a semifinalelor Champions League le-a adus din nou faţă în faţă într-o dublă manşă eliminatorie.
În toamnă în campionat pe „Camp Nou”, Barcelona a spulberat Realul cu un neverosimil 5-0, iar în retur la mijlocul lui aprilie, Real nu a reuşit decât un 1-1 (goluri Messi şi C. Ronaldo ambele din penalty) uşurând drumul Barcei spre un nou titlu de campioană, dar în finala Cupei Spaniei Realul şi-a luat o anumită revanşă câştigând în prelungiri cu superbul gol cu capul al lui C. Ronaldo, în minutul 117.
Sfârşitul de aprilie şi începutul lui mai au programat „El Clasico” în Europa, în Liga Campionilor penultimul act, primul meci pe „Santiago Bernabeu” miercurea trecută şi returul mâine (n.a.: azi) pe vulcanicul „Camp Nou”. Miercurea trecută la Madrid am asistat la un meci tacticizat la maxim de către Mourinho, care în loc să lase echipa să joace fotbal aşa cum o făcuse cu succes în finala Cupei la Valencia, a preferat să se închidă ermetic încercând să nu primească gol,  pentru ca apoi (spera el) să dea lovitura printr-un contraatac norocos sau la o fază fixă. Nu a fost aşa pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă şi Wolfgang Stark, dar mai ales Messi au spulberat visurile de supremaţie europeană cu a treia echipă (din trei ţări diferite!) ale lui Mourinho. A fost un 0-2 la Madrid care lasă puţine speranţe Realului în returul de la Barcelona, dar care obligă echipa din Madrid să joace altceva, adică să atace, nu să facă antijoc aşa cum a reuşit anul trecut Mourinho cu Inter în returul semifinalei cu Barca. Atunci a luat biletele pentru finală chiar pe „Camp Nou” după o partidă în care Barcelona a avut posesie 76% (!), dar nu a reuşit decât un 1-0 insuficient pentru calificare (în tur fusese 3-1 pentru Inter la Milano după un joc extrem de frumos şi spectaculos).
Miercurea trecută la Madrid, Adebayor, Benzema, Higuain trei super atacanţi de careu au fost lăsaţi pe bancă pentru ca Real să aibă suficienţi „distrugători” la centrul terenului. Unul dintre ei, Pepe a distrus însă şi visul de mărire al trufaşului portughez, maestru în arta câştigării de trofee şi mai puţin în arta spectacolului fotbalistic. Guardiola i-a dat o lecţie usturătoare în toamnă în campionat şi nu este exclus să-i împrospăteze memoria marţi seara atunci când Realul va fi obligat să joace ofensiv, să se desfacă, iar maşinăria de fotbal a Barcelonei şi suporterul îndrăgostit de fotbalul „spectacol” al acesteia abia aşteaptă!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button