Ultima pietruire, ultimele drumuri rămase nemodernizate, la Muereasca
Ion Ungureanu, primarul de la Muereasca, are depuse la Bucureşti proiecte pentru reabilitarea ultimilor 5 kilometri rămaşi nemodernizaţi în comuna sa, o acţiune pentru care are nevoie de aproape 2 milioane de euro şi pe care i-ar fi imposibil să o susţină din bugetul local. Pentru a se asigura că nu pierde niciun „tren”, alesul PNL încearcă trei variante: CNI, PNDL şi PNI „Anghel Saligny”. Având în vedere informaţiile primite pe surse, de la Palatul Victoria, cele mai mari şanse înclină spre al treilea program, aflat acum într-o etapă finală – a evaluărilor. Până la primirea unui răspuns, pe care îl aşteaptă cât mai curând, Ion Ungureanu păstrează practicabile inclusiv uliţele din comuna Muereasca pietruindu-le. Zilele trecute, spre exemplu, a comandat o cantitate de 500 de tone de macadam care se va repartiza cu utilaje pe toate drumurile care necesită astfel de intervenţii. Aceasta ar putea fi ultima pietruire de drumuri, la Muereasca, dacă, aşa cum se aude, finanţările prin PNI „Anghel Saligny” vor fi anunţate cel târziu luna viitoare, iar proiectul primarului Ion Ungureanu va fi aprobat, aşa cum este de aşteptat.