Trupa pregătită de Cristi Bora s-a apropiat la un punct de podium în Seria Nord

TOPOLOGUL GALICEA – COZIA CĂLIMĂNEŞTI 1-3

Topologul Galicea şi Cozia Călimăneşti s-au înfruntat duminica trecută, într-un duel în care pe băncile tehnice ale celor două echipe au stat doi foşti portari: Iustin Croitoru (la gazde) şi Cristi Bora (la oaspeţi). Partida s-a încheiat cu victoria trupei din Călimăneşti, cu scorul de 3-1 (după 2-0, la pauză). Golurile au fost marcate de Alexandru Saru (din penalti) – pentru galiceni, Grigore Ceapă, Alexandru Ştefan şi Lucian Pătularu. În urma acestui rezultat, Cozia Călimăneşti a acumulat 20 de puncte în clasament şi s-a apropiat la doar o „lungime” de Minerul Ocnele Mari, ocupanta locului 3 în Seria Nord.
La final, Iustin Croitoru a recunoscut superioritatea echipei adverse, dar i-a lăudat şi pe jucătorii săi pentru eforturile depuse. „Am întâlnit o echipă foarte bine pregătită, care a fost şi aşezată excelent în teren. Din punctul meu de vedere, Cozia este una dintre cele mai bune formaţii cu care am jucat până în momentul de faţă. În ceea ce priveşte echipa mea, îi apreciez pe jucătorii care au fost prezenţi la meci şi îi felicit pentru devotamentul de care au dat dovadă. Consider că toţi au jucat bine şi că s-au dăruit pentru echipă, iar acest lucru e cel mai important, chiar dacă am pierdut. Sper că în meciurile viitoare altele vor fi rezultatele. Avem un program greu în această săptămână, deoarece vom juca miercuri, în etapa intermediară, în deplasare, la CSM II (care ar putea alinia câţiva fotbalişti de la echipa mare), iar apoi acasă, cu Minerul Ocnele Mari (revelaţia campionatului)”, a spus Croitoru. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button