Trupa lui Daniel Dimulescu, calificată pentru a doua oară consecutiv în semifinalele Cupei României

daniel dimulescu cs madulariCS MĂDULARI – UNIREA TOMŞANI 3-2

CS Mădulari s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în semifinalele fazei judeţene a Cupei României, după victoria repurtată miercuri, 20 noiembrie, pe teren propriu, în faţa revelaţiei din Seria Sud, Unirea Tomşani. Trupa vânătorului Daniel Dimulescu s-a impus cu scorul de 3-2 (3-1, la pauză), prin golurile marcate de Sorin Vâlvoi, Bogdan Mihăilă şi Robert Marinescu, în timp ce pentru echipa primarului Dumitru Pearcu au punctat Silviu Smedescu şi Gheorghe Dumitrescu (din penalti).

Daniel Dimulescu, finanţator CS Mădulari:
„Şansele noastre de a-i elimina pe horezeni în semifinale sunt minime”

„Mă bucur că i-am bătut măcar acum pe cei din Tomşani, după acel egal din campionat (2-2), când am ratat destul de mult. Oricum, pentru noi, meciul de miercuri a fost unul de sărbătoare, în care nu prea conta ce facem! Păi cum ar putea fi când ştii că dai la capăt de linie de Flacăra Horezu, în faţa căreia ai şanse minime să treci mai departe? Ce pot să fac, să-mi aduc 6-7 jucători de ligă naţională ca să trec de trupa lui Vasile Ilinca? Am glumit, bineînţeles, nu voi face nicio achiziţie în iarnă, aşa că şansele noastre de a-i elimina pe horezeni sunt minime. Nu are niciun sens să mai întăresc echipa în pauza competiţională, din moment ce în prezent ne aflăm pe locul 5, iar locul 4 nu putem să-l mai prindem niciodată. Şi dacă-l mai prindem cumva, la ce ne ajută? Poate doar dacă în play-off ar fi jucat primele patru clasate din fiecare serie, mai încercam să fac vreo achiziţie, cu gândul că tragem la locul 4. Însă chiar şi în această situaţie tot ar fi fost aproape imposibil să trecem în sferturile play-off-ului de echipa de pe primul loc din seria cealaltă, adică de Flacăra Horezu sau Posada Perişani”, a spus sponsorul celor de la CS Mădulari, Daniel Dimulescu.
Ca şi anul trecut, când a fost învinsă categoric de Hidro Rm. Vâlcea (după 0-5 pe teren propriu şi 0-8 în deplasare), CS Mădulari va avea parte de o misiune aproape imposibilă în semifinalele Cupei României, unde va înfrunta pe Flacăra Horezu, lidera Seriei Nord din Liga a IV-a.

Mihai Diaconescu, preşedinte Unirea Tomşani:
„Poate că alta era situaţia dacă am fi jucat pe teren propriu acest meci”

În ciuda înfrângerii suferită în faţa „mistreţilor” de la CS Mădulari, Mihai Diaconescu, preşedintele echipei Unirea Tomşani, a apreciat prestaţia jucătorilor pregătiţi de Dragoş Dumitrescu. „Este un rezultat onorabil, chiar pot să zic că am ieşit cu capul sus din această competiţie. Suntem mulţumiţi de parcursul nostru din actualul sezon al Cupei României, am ajuns destul de departe faţă de cât ne-am fi aşteptat! Poate că dacă eram noi gazde în confruntarea cu CS Mădulari, alta era situaţia. Altele ar fi fost condiţiile fizice şi psihice ale jucătorilor. Ştiţi cum e, totul se schimbă când joci acasă, pe terenul tău! Din păcate, nu am avut deloc noroc la tragerea la sorţi, să organizăm noi acest meci”, a spus Diaconescu, iar apoi a adăugat: „În ceea ce priveşte partida de la Mădulari, pot să zic că s-a disputat într-un spirit de fair-play aproape total. Am avut şi noi şansele noastre, dar nu am putut mai mult. După 1-0 pentru gazde, am egalat prin Silviu Smdescu, însă apoi am mai încasat două goluri până la pauză. În repriza secundă, i-am cam «călărit», ca să mă exprim aşa, într-un limbaj de jargon, am reuşit să reducem din diferenţă (2-3), prin Gheorghe Dumitrescu, însă doar atât. N-am avut noroc să egalăm şi noi în minutul 93, cum au făcut-o ei în meciul din campionat, şi să mergem în prelungiri. Scuze ar fi multe, dacă stăm să le căutăm, iar una ar fi aceea că n-am avut toţi jucătorii la dispoziţie. Dar în istorie va rămâne doar rezultatul. Îi felicităm pentru calificare pe cei de la CS Mădulari şi le dorim succes mai departe”, a spus Mihai Diaconescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button