Tricoul cu numărul 23, retras de la Vâlcea! Rămas bun, căpitane! SCM, victorie pentru Iryna Glibko, îngerul păzitor, de acum, al echipei
A fost o săptămână grea pentru SCM și handbalul vâlcean. Miercuri, vestea trecerii în neființă a Irynei Glibko a devastat întreaga echipă și pe suporterii acesteia. Jucătoarele nu s-au putut antrena. Cu greu au reușit să continue pregătirea. Vineri seara, și-au luat adio de la Iryna, una dintre cele mai bune handbaliste care au evoluat în Sala Traian. Glibko a părăsit orașul pentru totdeauna. Își va dormi somnul de veci la Odessa, în orașul natal.
Conducerea clubului SCM, suporterii de la poalele Capelei și jucătoarele clubului vâlcean i-au adus un ultim omagiu la primul meci din nou sezon al Ligii Florilor, de duminică, 1 septembrie, cu Dunărea Brăila. Tricoul cu numărul 23 a fost retras de la Vâlcea. Va sta de acum într-un tablou, prezentat publicului de alte două jucătoare emblematice, căpitani ai Vâlcii, ca și Ira, dar și prietenele cele mai bune ale acesteia din anii petrecuți în ”templul handbalului feminin românesc”, Asma Elghaoui și Cristina Florica. Îi aparține pe veci căpitanului. Jucătoarele ambelor formații au ieșit la prezentare cu tricouri negre, de doliu, imprimate cu poza Irynei. Și în tribună a apărut chipul acesteia, parte dintr-o coregrafie emoționantă, alături de mesajul: RĂMAS BUN, CĂPITANE! Numele i s-a scandat minute în șir, toată sala a aplaudat, iar în minutul 23, un alt moment i-a fost dedicat. ”Echipa noastră va juca mereu cu tine în gând! Odihnește-te în pace, căpitane!”, a fost mesajul de pe bannerul galeriei Brigada Noastra, iar sala i-a scandat din nou numele jucătoarei care rămâne un simbol pentru SCM.
Pe teren, în prima repriză, elevele lui Bent Dahl au arătat ce se știa din sezonul precedent. Apetit ofensiv, dar fragilitate în apărare. Nici poarta nu a ajutat prea mult în primele 30 de minute. Poate aici a fost făcută diferența. Brăila a făcut mai mereu primul pas. În minutul 16, ”roș-albastrele” au preluat pentru prima dată conducerea. De Jong a marcat pentru 12-11. Gazdele au mărit ecartul la două goluri, moment pentru un time-out în tabăra adversă. Brăila a revenit la timonă. S-a jucat într-un ritm amețitor. Brăila a terminat repriza cu două goluri pe plus: scor 17-19.
În partea secundă lucrurile au mers mult mai bine pentru Vâlcea. Julie Foggea a avut mai multe intervenții salvatoare, oaspetele au început să greșească mai mult, SCM a fost mai determinată, mai curajoasă, mai lucidă și a demonstrat că își dorește mai mult victoria. În minutul 47 avea un avans de patru goluri. A reușit să gestioneze bine și finalul și a obținut o victorie muncită, meritată și emoționantă, în memoria căpitanului Iryna Glibko. S-a terminat 38-35, un rezultat pozitiv împotriva unei echipe care se luptă pentru podium și care dă mare încredere pentru acest sezon.
Daniela de Jong și Maidhof au fost cele mai bune jucătoare ale Vâlcii, ambele cu câte 10 goluri marcate. Wollik și Hagman au mai înscris câte cinci goluri. Necula a punctat de trei ori, Mokat, de două ori, iar Zschocke, Ljepoja și Toublanc, câte o dată. La oaspete, cea mai bună marcatoare a fost Gonzalez, cu 9 goluri. Au mai punctat, pentru Brăila: Michalak (7), Liscevic (4), Milosavljevic (3), Lezic (3), Raicea (3), Kanaval (2), Schmelzer (1), Bohme (1), Popa (1), Lixăndroiu (1).
În runda viitoare, a doua din Liga Florilor, sâmbătă, 7 septembrie, SCM Rm. Vâlcea va juca la Brașov, un alt meci de foc din acest debut de sezon handbalistic.