FotbalDiverse

”Tricolorii”, lideri în Liga Națiunilor! Următoarele meciuri, în octombrie, în Cipru și Lituania

Mandatul lui Mircea Lucescu pe banca Naționalei României de fotbal a început cum nu se putea mai bine, cu două victorii, care le asigură ”tricolorilor”, pentru moment locul I în League C, grupa a 2 din Nations League. Nicolae Stanciu și colegii săi au învins Kosovo, la Priștina, cu scorul de 3-0, iar luni seară, în Ghencea, pe un gazon execrabil, în fața a 28.000 de spectatori, România a reușit să se impună cu scorul de 3-1, deși la un moment dat imaginea partidei era sumbră. Reprezentativa țării noastre a condus cu 1-0, grație golului marcat de Mihăilă, dar s-a văzut egalată de Lituania, o echipă subestimată, până acum. Lituania chiar a marcat golul 2, dar VAR-ul a intervenit și a anunțat reușita acesteia, pentru fault în atac, la portarul Târnovanu. Pe final de meci, doi dintre noii-intrați, Ianis Hagi și Mitriță, au fost decisivi. Hagi a scos o lovitură de pedeapsă transformată de Răzvan Marin, iar Mitriță, jucător care s-a considerat nedreptățit de Edi Iordănescu (selecționerul României l-a lăsat acasă pe fotbalistul Craiovei să vadă Euro din fața micilor ecrane), a închis tabela la scorul de 3-1 pentru România, după o fază frumosă, un 1-2 cu Alibec. Mitriță a mers glonț către Lucescu, pentru a-i mulțumi pentru șansa oferită, de a reveni la prima reprezentativă.

Revenind la clasamentul grupei, România este urmată în clasament de Kosovo, care s-a răzbunat pe Cipru, după eșecul cu echipa noastră (4-0 a fost scorul pentru kosovari). Cipru, cu trei puncte și Lituania, cu niciunul, sunt celelalte formații din grupă. Pe 12 octombrie, România va înfrunta Cipru, în deplasare, pe 15 octombrie va juca în Lituania, pe 15 noiembrie va înfrunta, pe teren propriu, Kosovo, iar pe 18 noiembrie, acasă, Cipru. După această etapă, România își va afla adversarele din preliminariile pentru Cupa Mondială.

FRF a explicat și cum poate influența Liga Națiunilor drumul ”tricolorilor” către Campionatul Mondial.

”Dincolo de promovarea într-o ligă valorică superioară prin câștigarea grupei în această ediție a Ligii Națiunilor, există alte două mize importante pentru tricolori, cu efect asupra drumului lor spre CM 2026. Tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru Mondialul 2026, zona UEFA – Europa va avea loc în luna decembrie a acestui an, pe baza clasamentului FIFA la acel moment. Parcursul tricolorilor în Liga Națiunilor, având în vedere că toate cele 6 meciuri ale noastre din această ediție se joacă în lunile septembrie – octombrie – noiembrie, va influența așadar locul pe care îl vom ocupa în clasamentul FIFA și, implicit, șansele de a prinde urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM 2026! Mai mult decât atât, există o legătură directă între câștigătoarele de grupe ale Ligii Națiunilor și șansa de a prinde un loc la următorul turneu final mondial. La CM 2026 merg direct câștigătoarele grupelor din preliminariile clasice, în vreme ce locurile secunde intră în baraj. Tot în baraj ajung și patru câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor care nu au prins locurile 1-2 în preliminariile clasice de Mondial. Așadar, câștigarea grupei cu Kosovo, Cipru și Lituania din Liga Națiunilor 2024/2025, dublată de un punctaj mare pentru noi în această competiție, ar putea conferi tricolorilor încă un posibil parcurs spre barajul de Mondial!”, a precizat FRF.

Articole Similare

Back to top button