Atletism

Trei fotbalişti de la CSM aleargă după medalii la naţionalele de atletism

Trei dintre juniorii-republicanii B de la CSM Rm. Vâlcea participă constant şi la campionatele naţionale de atletism. Este vorba de Robert Popa – cel mai bun portar din România la categoria sa de vârstă, viitor component al lotului naţional Under 15, Vlad Mocioacă şi Gabriel Neacşu – de asemenea, jucători de naţională. „Ei i-am lăsat mereu să participe la competiţiile de atletism, chiar dacă am avut meciuri în campionat. Dacă au valoare să meargă în finalele de atletism şi să lupte pentru medalii, atunci îi susţinem”, a declarat Gicu Deaconescu. Duminică, vor avea loc, în Bucureşti, naţionalele de atletism pentru juniori III. Aici, Robert Popa va concura la săritura în înălţime şi aruncarea greutăţii, Vlad Mocioacă – la 400 de metri şi săritura în lungime, Gabriel Neacşu – la 60 m şi 400 de metri, iar Leonard Căpăţână – la triplusalt. „Vrem să ne întoarcem cu minim două medalii din capitală. Am nişte băieţi foarte buni, care joacă şi fotbal foarte bine”, a precizat şi Mihai Despoiu, antrenor de atletism. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button