Liga IV

Trei etape până la finalul turului, în Liga a IV-a! Cozia – FCPO, confruntarea finalului de an

În acest week-end se vor disputa meciurile etapei a 13-a din eşalonul de elită judeţean. Mai sunt trei runde până la finalul turului, apoi se intră în vacanţă până în primăvară. Sâmbătă, 23 noiembrie, poate fi decisă campioana de iarnă din Elită. De la ora 11.00, la Călimăneşti, se joacă meciul finalului de an. Cozia, fostă echipă de Liga a III-a înfruntă FCPO, aspirantă la promovarea în cel de-al treilea eşalon. Cele două sunt la egalitate de puncte după 12 etape. Diferenţa este făcută de golaveraj. Echipa din Păuşeşti Otăsău stă mai bine la acest capitol. A marcat 67 de goluri în 12 meciuri şi a primit doar 4. Cozia a punctat de 46 de ori şi a încasat 8 goluri. Gazdele se vor afla în imposibilitatea de a alinia cel mai bun 11. Doi dintre cei mai valoroşi jucători sunt suspendaţi, alţii accidentaţi, în condiţiile unui lot oricum redus numeric. Oaspeţii pornesc drept favoriţi, dar asta nu înseamnă că nu elevii lui Vasile Ilinca nu au nicio şansă. Se întâlnesc, până la urmă, două formaţii care au demonstrat că merită să fie pe primele două locuri. De un rezultat de egalitate între cele două poate profita Olteţul Alunu, aflată la doar un punct în spatele acestora, pe locul 3. Alunu are meci relativ uşor, acasă, cu ultima clasată, Lotru Brezoi. ACS Păuşeşti Măglaşi o va înfrunta, în deplasare, pe Minerul Berbeşti. Toate cele trei jocuri în care sunt angrenate primele patru clasate din Liga a IV-a se vor disputa în aceeaşi zi, de la aceeaşi oră, sâmbătă, de la 11.00. Alte două partide sunt programate la fel, sâmbătă, de la 11.00, respectiv Costeşti – Băbeni şi derby-ul Sudului, CS Guşoeni – Atletic Drăgăşani, un fel de Steaua – Dinamo în zona Drăgăşaniului. Duminică, 24 noiembrie, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, se vor juca trei meciuri. Viitorul Mateeşti primeşte vizita celor de la Viitorul Budeşti, Unirea Tomşani se deplasează la Voiceşti, la Viitorul Horezu urcă la munte pentru confruntarea cu Foresta. În etapa a 14-a, pe 1 decembrie, vom avea un alt joc interesant pentru ierarhia Ligii a IV-a şi poziţiile fruntaşe, Tomşani – Alunu.

Articole Similare

Back to top button