„Tracii” au pierdut derby-ul cu Flacăra Horezu, dar au rămas în fruntea ierarhiei

Cavalerul Trac Cernişoara nu s-a prezentat la meciul de la Horezu, din Superligă, însă a disputat derby-ul cu Flacăra din campionatul de juniori A1. După câteva dueluri directe câştigate, de această dată „tracii” (cărora le-a lipsit antrenorul, care a fost plecat cu echipa de juniori republicani din Zăvoi) nu au mai avut noroc şi au pierdut în faţa formaţiei pregătită de Vicenţiu Marinescu. Flacăra a câştigat meciul cu scorul de 5-0. Cu toate acestea, a rămas în clasament în spatele adversarei sale. „Tracii” se află pe primul loc în ierarhie, în Seria Nord din campionatul de juniori A1, având cu un punct mai mult decât horezenii. Cel mai probabil, vor şi rămâne acolo, în fruntea clasamentului.

Nu mai au de jucat decât cu Unirea Tomşani şi Minerul Costeşti, două formaţii accesibile, care, în mod normal, nu ar trebui să le pună probleme. După aceste meciuri, atât Cavalerul Trac, cât şi Flacăra Horezu vor juca în play-off, acolo unde vor participa opt echipe: primele două clasate din fiecare dintre cele trei serii de le juniori A1, plus alte două echipe, dintre cele de pe locul 3, care au obţinut cele mai bune rezultate în faţa grupărilor aflate peste ele în clasament. În afară de Flacăra şi Cavalerul Trac, cel mai probabil vor mai juca în play-off: Minerul Ocnele şi Posada Perişani (primele două clasate din acest moment din zona centrală), CS Şirineasa şi FC Băbeni (primele clasate din zona sud). Toate cele opt echipe calificate în faza următoare a competiţiei vor fi anunţate de AJF după terminarea ultimei etape din sezonul regulat, adică după data de 15 mai. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button