Liga V

”Toţi jucătorii echipei Olteţul Bălceşti îşi doresc reluarea campionatului, în varianta cu cât mai multe meciuri”

La Bălceşti, dorul de fotbal e mai mare decât frica de Coronavirus. Viorel Merişeanu, antrenorul, jucătorul şi delegatul echipei Olteţul, vicecampioana de iarnă din Seria Est a Ligii a V-a, spune că s-a consultat cu colegii săi şi toţi îşi doresc acelaşi lucru: reluarea campionatului.

”Am participat la videoconferinţa organizată de AJF săptămâna trecută. Cred că am fost primul care am luat cuvântul, iar ceea ce am transmis a avut un impact pozitiv asupra celorlalţi. Singura echipă care a dorit îngheţarea campionatului a fost Zorile Scundu. Eu nu le-am spus ce ne dorim noi, conducătorii, ci ceea ce doresc jucătorii. Pentru că importantă e părerea lor. Toţi jucătorii echipei Olteţul Bălceşti îşi doresc reluarea campionatului. Niciunul nu a fost împotrivă. Multe echipe au vrut să jucăm toate meciurile rămase. Sunt mai multe variante despre modul în care campionatul ar putea fi reluat. Şi noi optăm pentru varianta cu cât mai multe meciuri. Dar e prea devreme să ne gândim la acest lucru. Oricum, noi propunem, dar decizia o iau tot autorităţile. Trebuie să aşteptăm să vedem când se dă drumul. Contează mult acest lucru, pentru că e posibil să nu mai avem timp să jucăm. În funcţie de câte săptămâni vom avea la dispoziţie, vom opta atunci pentru scenariul care va fi posibil. Fiind diferenţa aşa de mică între noi şi Voiceşti, aş fi de acord chiar şi cu un baraj între primele două clasate, tur-retur. Dacă va fi mai mult timp la dispoziţie, se poate organiza un play-off, între primele 5-6 clasate. Ar fi varianta ideală şi corectă pentru toată lumea. Toţi au dreptul să lupte pentru şansa lor. Noi ne dorim ca acest campionat să fie decis pe teren. Nu contează că nu vom fi noi pe primul loc. Adică ar fi nedrept şi pentru Roşiile, de exemplu, să nu aibă şansa să lupte pentru primul loc. Diferenţa între noi şi ei s-a făcut în ultima etapă, din decembrie, când noi am câştigat acasă cu Pesceana, iar ei au scos doar o remiză la Scundu. Şi Zătreni merită să lupte pentru locul I. Sunt echipe bunicele în prima parte a clasamentului. Ideal ar fi să se joace tot. După două-trei luni de pauză, nu mai avem nevoie nici de vacanţă, între actualul campionat şi cel viitor. Poate să înceapă direct”, a declarat Viorel Merişeanu.

”Trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus”

”Băieţii de la echipă m-au surprins şi pe mine. Au spus că ar juca şi noaptea, numai să se reia odată! Am văzut şi pe stradă că nu mai e aceeaşi teamă de la început. Oamenii nu se mai feresc, ies pe stradă fără protecţie. Autorităţile au anunţat, zilele acestea, o medie zilnică de vreo 155 de cazuri noi de Coronavirus, la nivel naţional. Nu ştiu dacă putem să amânăm totul la nesfârşit. Trebuie să ne asumăm nişte riscuri. Ce facem dacă mai durează încă şapte luni? Nu mai ieşim din casă? Părerea mea este că trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus”, a mai adăugat antrenorul-jucător al viceliderei din Seria Est a Ligii a V-a.

Merişeanu a mai spus că, dacă întrecerea se va relua, Olteţul Bălceşti nu se va da la o parte şi va încerca să câştige toate meciurile pe teren: ”E devreme să ne gândim la promovare. Tot ce pot să spun e că ne dorim să câştigăm toate meciurile. Vom face tot ceea ce depinde de noi. Apoi e treaba Primăriei. La Liga a IV-a sunt cheltuieli mai mari decât la Liga a V-a. Probabil vom avea nevoie şi de câţiva jucători. Nu trebuie decât să se întoarcă cei care au plecat. Vara trecută, tocmai de aceea am şi optat să ne întoarcem în Liga a V-a. 6-7 jucători şi-au exprimat dorinţa să plece la alte echipe, iar vreo doi au plecat în străinătate. Rămăsesem doi-trei şi nu aveam cum să continuăm la Liga a IV-a. Şi acum, dacă terminăm pe primul loc, iar jucătorii îşi exprimă dorinţa să plece, nu putem merge mai departe. M-am bucurat, totuşi, că în acest sezon am avut câţiva jucători foarte tineri, localnici, care, chiar dacă poate nu sunt la cel mai înalt nivel, important e că sunt băieţi serioşi, vin la toate meciurile şi îşi doresc să demonstreze că ne putem baza pe ei. Cred că suntem printre puţinele echipe care am putea să jucăm şi în intermediară. Avem liceeni, studenţi, iar cei care lucrează au posibilitatea să meargă la meciuri în timpul săptămânii. La Liga a V-a, însă, nu se pune problema programării unor etape intermediare. (…).

Copiilor pe care-i avem în echipă le-am spus că trebuie să joace dacă vor să vadă cum e mai sus. Noi, cei mai cu experienţă, am fost şi la Liga a IV-a, şi la Superligă. Ştim cum e peste tot. Deşi rezultatele nu au fost cele mai bune, ne-am asumat retrogradarea, ne-am prezentat până în ultima etapă, am încercat să respectăm competiţia. Nu am avut probleme aşa de mari nici cu arbitrajele, cu adversarii. Am fost o echipă care ne-am văzut de treabă. Probabil am mai şi greşit, dar mai puţin. Le-am explicat băieţilor: un jucător de-al nostru poate să rateze din 2 metri. Vrea să rateze? Nu! Aşa e şi arbitrul, nu vine cu gândul să fure pe cineva. Că mai şi greşeşte, asta e. Şi cu adversarii e la fel. Ma intervin nervii, intră mai tare la minge, dar nu trebuie să aşteptăm să-şi ceară scuze. Vor şi ei să câştige, e normal. Noi trebuie să fim mai buni ca ei”. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button