Toți cei 89 de primari vâlceni, alături de consilierii locali, au depus jurământul în cadrul ședințelor de constituire a consiliilor locale
Comunicat de presă / La începutul acestei săptămâni, s-au încheiat ședințele de constituire a consiliilor locale din județul Vâlcea. La ședințe, au fost prezenți în teritoriu din partea Instituției Prefectului Județul Vâlcea: prefectul Mihai Oprea, subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu, șeful Serviciului Juridic din cadrul instituției prefectului, Alina Ciobotoiu și personal din cadrul instituției. Prefectul județului Vâlcea a participat inclusiv luni la ședințe de constituire a consiliilor locale, de această dată în localitățile: Ocnele Mari, Nicolae Bălcescu și Mihăești, unde primarii: Remus Sasu, Landor Moșteanu, Constantin Bârzăgeanu și consilierii locali au depus jurământul, în cadrul ceremoniilor oficiale.
În perioada 22-28 octombrie 2024, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, consilierii județeni, 89 de primari vâlceni și consilierii locali din teritoriu au depus jurământul, în cadrul ceremoniilor de învestire, debutând în mandatul 2024-2028:
1. Municipiul Râmnicu Vâlcea – Gutău Mircia
2. Municipiul Drăgăşani – Stoica Costinel
3. Orașul Băbeni – Bîzîc Ștefan
4. Orașul Băile Govora – Mateescu Mihai
5. Orașul Băile Olăneşti – Vasilache Vasile Sorin
6. Orașul Bălceşti – Aleca Constantin
7. Orașul Berbeşti – Glomnicu Petre
8. Orașul Brezoi – Schell Robert-Adrian
9. Orașul Călimăneşti – Constantinescu Florinel
10. Orașul Horezu – Sărdărescu Nicolae
11. Orașul Ocnele Mari – Sasu Remus Gabriel
12. Alunu – Birăruţi Emanuel
13. Amărăşti – Catană Adrian
14. Bărbăteşti – Păunei Bogdan Ilie
15. Berislăveşti – Popescu Nicolae
16. Boişoara – Mohanu Ioan Cristian
17. Budeşti – Vlădulescu Ion
18. Bujoreni – Gîngu Gheorghe
19. Buneşti – Radi Viorel
20. Cernişoara – Ciorâcă Dumitru
21. Câineni – Nicolae Ion
22. Copăceni – Tâmplărescu Tironel
23. Costeşti – Borăscu Vasile
24. Creţeni – Catrina Constantin
25. Dăeşti – Popolan Gheorghe
26. Dănicei – Pirneci Dumitru
27. Diculeşti – Cupăreanu Armand-Costinel
28. Drăgoeşti – Boncan Gheorghe Dorinel
29. Făureşti – Irimia Marian
30. Fârtăţeşti – Voicescu Nicolae
31. Frînceşti – Paraschiv Daniel-Florin
32. Galicea – Mărăcine Florin
33. Ghioroiu – Oprișan Vicențiu Constantin
34. Glăvile – Duicu Iustin
35. Goleşti – Mitrache Adrian
36. Grădiştea – Boiangiu Ilie
37. Guşoeni – Concioiu Nicolae
38. Ioneşti – Neagoie Constantin
39. Laloşu – Ruja Adrian
40. Lăcusteni – Bocşaru Cosmin
41. Lădeşti – Iordache Nicolae
42. Lăpuşata – Iliescu Silviu Gheorghe
43. Livezi – Verdeş Ştefan
44. Lungeşti – Costea Tiberiu
45. Malaia – Dinculescu Gheorghe
46. Mateeşti – Anghelescu Cosmin
47. Măciuca – Mărcoianu Mugurel
48. Mădulari – Dimulescu Ion – Daniel
49. Măldăreşti – Bociog Ion
50. Mihăeşti – Bărzăgeanu Constantin
51. Milcoiu – Muşat Gheoghe-Daniel
52. Mitrofani – Coada Gheorghe
53. Muereasca – Ungureanu Ion
54. Nicolae Bălcescu – Moşteanu Landor
55. Olanu – Popa Răzvan
56. Orleşti – Cîrstina Constantin
57. Oteşani – Oprişor Mircea
58. Păuseşti Măglaşi – Radi Ion
59. Păuşeşti Otăsău – Avan Cătălin
60. Perişani – Leonte Dumitru Sorin
61. Pesceana – Vasile Ion
62. Pietrari – Moraru Nicolae
63. Popeşti – Măgură Aurora
64. Prundeni – Munteanu Cristina
65. Racoviţa – Iliescu Ion Narcis
66. Roeşti – Drăghici Gheorghe
67. Roşiile – Constantin Dumitru
68. Runcu – Stoica Vasile
69. Sălătrucel – Ancuţa Dorel
70. Scundu – Blejan Mihăiță George
71. Sineşti – Burleanu Cristian
72. Slătioara – Romcescu Cristian Sorin
73. Stăneşti – Bușe Mugurel
74. Stoeneşti – Dumbravă Gheorghe
75. Stoileşti – Ionescu Iulian-Florin
76. Stroeşti – Ciolacu Toma
77. Suteşti – Dumbravă Alin
78. Şirineasa – Streinu Ion
79. Ştefăneşti – Uţă Sergiu Adrian
80. Şuşani – Tudor Daniel
81. Tetoiu – Herascu Viorel
82. Titeşti – Daneş Cătălin-Nicuşor
83. Tomşani – Andrei Nicolae
84. Vaideeni – Băluţă Achim-Daniel
85. Valea Mare – Niţă Gabriel
86. Vlădeşti – Cosac Adrian
87. Voiceşti – Vătafu Florian
88. Voineasa – Năstăsescu Gabriel-Sebastian
89. Zătreni – Liţoiu Constantin.