Politica

Tot mai puţini candidaţi oneşti pe lista PSD-ului pentru Parlamentul European. Boştinaru s-a retras

Sâmbătă, Victor Boştinaru, unul dintre puţinii candidaţi oneşti şi valoroşi de la PSD, şi-a anunţat retragerea din competiţia pentru Parlamentul European. Deşi adevăratul motiv pare promovarea unor „damaţieni” cu care social-democratul nu doreşte să fie asociat, acesta, foarte elegant, a evitat să critice conducerea partidului. „În urma unei evaluări personale și a discuțiilor cu familia mea, care a plătit cel mai mare preț pentru acești ani de plecări continue, am ajuns la concluzia că este momentul să anunț retragerea candidaturii mele pentru un nou mandat în Parlamentul European. Acești 12 ani mi-au dat posibilitatea să servesc cu onestitate și pasiune interesele europene ale țării mele și să constat că românii pot face performanță într-un mediu concurențial, precum cel din Parlamentul European. Cred cu sinceritate că am realizat lucruri care vor dăinui, iar pentru asta trebuie să mulțumesc PSD-ului și PSD-iștilor pentru șansa oferită! Mai presus de orice însă, le mulțumesc tuturor românilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să-i reprezint!”, a declarat Victor Boştinaru, unul dintre puţinii prieteni pe care Vâlcea i-a avut la Bruxelles. Pe Facebook, această veste a creat un imens val de antipatie la adresa conducerii PSD şi, cel mai probabil, nemulţumirea oltenilor care îl susţineau pe Boştinaru se va regăsi şi în rezultatul votului de la finele lunii mai. După cum se ştie, Corina Creţu, o altă voce importantă a ţării noastre în PE a anunţat că, în perspectiva alegerilor europarlamentare din acest an, nu va mai candida din partea PSD, ci va reprezenta Pro România.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button