Tomşani trebuie să devină staţiune. Izvoarele cu apă sărată şi sulf din zonă pot atrage mii de turişti
Dumitru Pearcu, unul dintre cei mai activi şi bine văzuţi primari PSD din Vâlcea, îşi doreşte ca, în câţiva ani, să obţină pentru comuna Tomşani statutul de staţiune. Conform spuselor social-democratului, mai trebuie îndeplinite doar câteva condiţii şi, apoi, se poate trece la ultimul pas. “Nu este ceva uşor, dar nici imposibil. Cu investiţiile făcute în ultimii ani în infrastructura de drumuri şi poduri, suntem foarte aproape de ceea ce trebuie. Stăm bine şi la capitolul utilităţi. În schimb, una dintre cele mai grele misiuni mi se pare chestiunea cu cazarea. Trebuie să asigurăm cel puţin 100 de locuri. La ora actuală, avem câteva pensiuni funcţionale şi alte câteva în construcţie. Sper să apară mai multe în anii care vin”, a spus primarul din Tomşani.
Dumitru Pearcu a reamintit că îşi doreşte şi ar fi important pentru localitatea sa să devină staţiune în special pentru a valorifica izvoarele cu apă sărată şi sulf din zonă. “Pe de altă parte, am putea atrage mult mai uşor fonduri pentru investiţii, pentru a dezvolta localitatea. Eu am făcut şi numeroase analize ca să aflu pentru ce ar fi bune izvoarele de la Tomşani. Vreau să vă spun că inclusiv la Mestecăniş, la 50 de metri adâncime, am dat de zăcăminte impresionante de sare. De aceea, am pus bazinele de apă lângă Bistricioara. Probabil aţi auzit că, pe timpul lui Ceauşescu, lângă noi, la Pietrari, erau băi de sare. Deci toată zona dispune, cred eu, de astfel de resurse şi e păcat să nu le valorificăm. În prezent, aceste izvoare de sănătate se varsă în Bistriţa, care, pe o lungime de câteva sute de metri, are o culoare senzaţională. Oamenii folosesc în gospodării pietrele cu… pucioasă, cum se spune termeni populari”, a detaliat primarul din Tomşani.