Toma Pleşa, preşedinte HCM: „Mă deranjează pasivitatea unora dintre jucătoare”
Preşedintele clubului vâlcean, Toma Pleşa, a asistat la cea mai recentă înfrîngere a HCM-ului, de la Bucureşti. Prestaţia handbalistelor pregătite de Simona Gogîrlă, dar mai ales atitudinea acestora în joc, l-au nemulţumit pe şeful clubului „municipal” care, la final, le-a băgat în şedinţă pe Janina Luca şi colegele sale. „Am avut o discuţie cu jucătoarele. Sper să fi învăţat ceva din acest joc, din ceea ce le-am transmis. Le-am spus că m-a deranjat pasivitatea unora dintre ele, atitudinea lor, faptul că nu-şi asumă responsabilitatea de a arunca la poartă. Pe extreme şi chiar pe pivot suntem în continuare deficitari. Fetele şi-au recunoscut greşelile. E adevărat, lotul CSM-ului este mult mai valoros decât al nostru, dar asta nu scuză prestaţia unora dintre jucătoarele noastre. Am nimerit şi într-un moment dificil pentru CSM, care era obligată să câştige. La fel va fi şi acum, la Zalău. Dar, asta e, mergem mai departe. Nu vom dezarma. Dacă nu mai credeam în salvarea de la retrogradare, nu mai continuam. În ceea ce mă priveşte, aveam şi alte lucruri mai bune de făcut, pe care le-am neglijat în această perioadă. E adevărat, situaţia ne displace tuturor, dar nu avem ce să facem în acest moment. Ca să ai rezultate, trebuie să ai echipă, ca să ai echipă, trebuie să ai jucătoare, iar ca să ai jucătoare, trebuie să ai bani. Noi am fost nevoiţi să facem această echipă din scurt, nu am avut timp să formăm un lot competitiv. Era mai bine dacă nu alegeam acestă variantă şi nu mai exista handbal la Vâlcea? În fine, acum mergem aşa cum am început, până în vară. În acest moment, play-out-ul ne interesează. În sezonul viitor va fi altceva”, a declarat Toma Pleşa. (S.S.)