Liga IV

Ţoiu a adus a cincea victorie din tur pentru Budeşti şi i-a făcut lui Tică Negrescu un cadou frumos cu ocazia aniversării

Pe 4 decembrie, Tică Negrescu, antrenorul-jucător de la Viitorul Budeşti, a împlinit 46 de ani. Duminică, 8 decembrie, echipa sa a avut meci în deplasare. A reuşit să-i facă un cadou frumos cu ocazia aniversării. Budeştenii au încheiat turul Ligii a IV-a cu o victorie la Voiceşti. 1-2 a fost rezultatul final. Ambele goluri ale oaspeţilor au fost marcate de Bogdan Ţoiu, jucător care înainte să revină pe meleaguri vâlcene a evoluat în Liga a III-a, la Deva. Junioratul l-a făcut la Craiova. Ţoiu a adus echipa din Budeşti în avantaj spre finalul primei reprize, în minutul 36. Cristi Vătafu, liderul gazdelor, a egalat în minutul 66. Ţoiu a mai punctat o dată în minutul 70. Pentru Budeşti a fost al cincilea succes din acest sezon. Viitorul va ierna pe locul 11. Voiceşti se află pe poziţie retrogradabilă.

Articole Similare

Back to top button