Ancheta

Titluri de proprietate dubioase, obţinute în ultimii ani de primarul din Alunu şi apropiaţii lui

În ultimele săptămâni, după povestea cu asfaltarea cu cântec a drumului până la magazinul primarului, am continuat să fim asaltaţi la redacţie cu documente şi mărturii din care înţelegem că, după ce a fost ales în funcţie, în 2016, Cristian Birăruţi, de la Alunu, s-a ocupat mai mult de afaficuri personale şi de grup decât de problemele localităţii.


Un astfel de document este titlul de proprietate cu nr. 26051, din august 2018, prin care primarul, preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, este împroprietărit cu 1831 mp, în baza unei chitanţe de mână, fără act notarial sau hotărâre judecătorească, dacă este să le dăm crezare celor care ne-au pus şi nouă la dispoziţie o copie. În ultimii ani, s-au procopsit cu titluri şi câţiva dintre apropiaţii pesedistului: Băluţă N. Dragoş (3922 mp), Paraschiv Cristina (2423 mp), Andreescu Nicolae (726 mp), Ghioca I. Vasile (6590 mp) şi Dinică Valeria (4571 mp). Primul este unul dintre „fidelii” lui Birăruţi, consilier local în mandatul acestuia, promovat ca jurist la SC Gospodărire Comunală Alunu SRL şi, mai nou, şef la Urbanism, în aparatul de specialitate al primarului. Interesant este că, în titlul oferit lui Băluţă, apare şi un drum (Chicirii), care asigura accesul către mai multe proprietăţi din zonă. Doamna Dinică, de la Berbeşti – ştie toată lumea – este soacra preşedintelui PSD din oraşul vecin. Ei bine, şi în titlul ei, în mod dubios, a fost inclus un drum (Lazului) şi alte două familii au rămas, la fel, fără acces către locuinţe. Ghioca Vasile este tatăl lui Săndel, un alt apropiat al primarului, angajat de gruparea PSD din Alunu la firma primăriei, apoi chiar în administraţia publică locală, în ciuda … zvonurilor … cum că are zece clase. Sigur, şi titlul său conţine o ciudăţenie: o suprafaţă din rezerva primăriei, un teren lotizat de fostul primar Boiangiu în parcele de câte 350 mp, care putea fi dat legal doar persoanelor sinistrate rămase fără locuinţe în urma unor calamităţi naturale. Paraschiv Cristina este soţia lui „Chinezu”, fost consilier PSD, pus şi el şef… la Serviciul Public de Apă şi Canalizare Alunu. Titlul său pare cel mai mare „cadou”, pentru că terenul este chiar în faţa frontului de excavare a cărbunelui de la Olteţ şi poate fi vândut cu… miliarde. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că soţul doamnei i-a pus pe tavă organizaţia. Este o bănuială… sau poate chiar mai mult decât atât. În fine, Andreescu Nicolae este tot din … grupare. Fiul său a fost consilierul primarului, iar acum este angajat ca şef al Serviciului Local pentru Situaţii de Urgenţă, unul dintre cei 14-15 noi salariaţi „aduşi” de „imaculatul” Birăruţi, care ar trebui să le explice oamenilor din Alunu care şi-au cerut pământurile şi încă aşteaptă de ce nu este rezolvată şi situaţia lor. (va urma)

Articole Similare

Back to top button