Titi Ţăpârlan anunţă că în iarnă va transfera 4-5 jucători de valoare
Echipa Zorile Scundu a izbutit să încheie anul cu două victorii consecutive. Mai întâi, în prima etapă din retur, elevii lui Titi Ţăpârlan s-au impus în deplasare, în faţa formaţiei CSM II Rm. Vâlcea, cu scorul de 2-1, după ce au fost conduşi cu 1-0. Pentru trupa lui Titi Ţăpârlan, nou-promovată în elita fotbalului judeţean, victoria de la Măciuca a fost prima pe teren străin din actualul sezon al Ligii a IV-a. La finele săptămânii trecute, jucătorii din Scundu i-au învins şi pe cei de la Oltul Ioneşti, cu scorul de 4-1. „Văzând ultimele rezultate, îmi pare rău că s-a întrerupt campionatul, pentru că tocmai ne intrasem şi noi în mână. Oricum, e bine că ne-am mai apropiat puţin de echipele din faţa noastră. Suntem la două puncte de Viitorul Valea Mare şi la şase de AS Creţeni şi Oltul Ioneşti”, a spus Titi Ţăpârlan.
Rezultatele pozitive din ultimele două runde din acest an i-au redat speranţele oficialului de la Zorile Scundu că formaţia din comuna administrată de primarul Dumitru Blejan va izbuti să se salveze până la urmă de la retrogradare. În acest sens, Titi Ţăpârlan este hotărât să întărească lotul în iarnă, după ce a observat că impactul cu Liga a IV-a a fost unul extrem de puternic pentru fotbaliştii de la Zorile Scundu. „În mod cert, vom aduce şi noi câţiva jucători în pauza competiţională, iar aici mă refer la cel puţin 4-5 titulari. Am observat că lotul este puţin cam subţire, atât numeric, cât şi valoric, iar apoi e rău că nici cei pe care-i avem la dispoziţie nu prea vin la meciuri, deoarece sunt plecaţi cu serviciul prin alte oraşe din ţară, la Sibiu, Bucureşti etc. În opinia mea, încă mai avem şanse să ne salvăm de la retrogradare. De altfel, cu toate că am înregistrat o serie de rezultate foarte slabe, tot nu ne-am retras, iar în acest sens vreau să spun că beneficiem în continuare de sprijinul total al primăriei Scundu, în speţă al primarului Dumitru Blejan. Până la urmă, nu ştie ce se va întâmpla vara viitoare. Poate că nu toate nou-promovatele din Liga a V-a vor fi dispuse să facă saltul în eşalonul superior şi vom fi invitaţi din nou să evoluăm tot în «Elită». Oricum, gândul nostru nu este acesta, ci acela de a ne salva de la retrogradare pe teren, de aceea vom lupta până la capăt.”, a spus Ţăpârlan. (N.C.)