Diverse

Terenul sintetic din Zăvoi, recondiţionat! Opt tone de granule au ajuns la Vâlcea

Terenul sintetic din Zăvoi şi-a dovedit din plin utilitatea în ultimii ani. Dacă la început suprafaţa de joc nu a fost una de cea mai bună calitate, mulţi dintre juniori acuzând că din cauza acestuia au ajuns să sufere intervenţii chirugicale, ulterior s-a transformat total. Pe toată perioada anului, mai ales în anotimpul rece, când bazele sportive cu terenuri de iarbă nu pot găzdui meciuri, sinteticul din cadrul stadionului Municipal a fost extrem de solicitat. Şi acum e la fel. Găzduieşte frecvent turnee şi diferite competiţii de fotbal şi minifotbal. Săptămâna trecută, sinteticul a fost recondiţionat. Conducerea clubului SCM a anunţat că opt tone de granule de cauciuc de cea mai bună calitate au fost achiziţionate pentru terenul artificial, omologat pentru competiţii d enivel naţional, din Rm. Vâlcea. ”Pentru că ne pasă de sănătatea copiilor noştri, efectuăm din nou lucrări de întreţinere a terenului sintetic, singurul teren mare din Râmnicu Vâlcea practicabil pe timp de iarnă. Acum şi în zilele următoare vor ajunge pe el 8 tone de granule de cauciuc de cea mai bună calitate”, au transmis conducătorii de la SCM.

Articole Similare

Back to top button