Social

Terenul de la G300, 225 şi 50 rămâne la dispoziţia locatarilor. SOCOM a acceptat schimbul propus de Gutău

Astăzi, primarul Mircia Gutău a anunţat că a găsit o rezolvare pentru situaţia dificilă în care se găseau locatarii celor 300 de garsoniere de la G300, 225 şi 50 (Bulevardul Nicolae Bălcescu), după ce SOCOM a îngrădit terenul revendicat şi câştigat în instanţă.

Edilul i-a informat pe oameni că proprietarul a fost de acord să cedeze spaţiul dintre cele trei blocuri în schimbul unui teren oferit de municipalitate în zona Goranu. „Îi mulţumesc public domnului Antonescu pentru înţelegere!”, a transmis primarul Gutău, după care a detaliat paşii următori: evaluarea suprafeţelor ce fac obiectul tranzacţiei, aprobarea în Consiliul Local a schimbului de terenuri şi a sumei de bani ce urmează să fie plătită în compensare de la bugetul local, definitivarea actelor prin care suprafaţa dintre cele trei blocuri intră în domeniul public al municipiului şi demararea lucrărilor de modernizare necesare – parcare, loc de joacă, modernizarea sistemului de iluminat public şi alte facilităţi dorite de locatari. „Chiar de mâine se va reloca punctul de colectare a deşeurilor pe un amplasament la îndemâna utilizatorilor”, a mai spus Mircia Gutău.

Articole Similare

Back to top button