Liga III

Teo Butoiu nu mai continuă în Treapt. Nici brazilianul Arthur Bote. Flacăra se departe de mai mulţi jucători

E clar că lotul Flacărei, indiferent de decizia FRF, dacă va primi sau nu formaţia vâlceană în noul sezon al Ligii a III-a, va suferi modificări. Mulţi dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut pentru echipa din Horezu nu vor mai continua în Treapt. Este şi cazul tânărului Theo Butoiu, care a fost împrumutat de la FC Argeş. Oficialii horezeni au avut mare încredere în acesta, însă randamentul său i-a dezamăgit. ”A jucat 13 meciuri şi nu a marcat niciun gol, ca atacant. A fost lăudat, dar nu a confirmat aşteptările. Butoiu nu va mai continua la Horezu”, a precizat conducerea Flacărei. De asemenea, brazilianul Arthur Bote a părăsit echipa din Horezu. Nici portarul de la Dinamo, Dragoş Petrişor, nu se mai întoarce la Flacăra. Ivan a terminat contractul, Radu Bîrzan îşi va găsi, probabil, un alt angajament. ”Este un jucător bun, dar e prea scump pentru noi. Nu ni-l mai permitem”, au transmis oficialii din Treapt, în privinţa lui Bîrzan. Portarul Rareş Sporea rămâne pe loc. Se află sub contract cu Flacăra, cu Sandu se discută prelungirea înţelegerii, Traşcă are posibilitatea de a continua. În privinţa lotului, situaţia se va lămuri când se va lua o decizie în privinţa noului staff tehnic şi când FRF va anunţa componenţa Ligii a III-a.

Articole Similare

Back to top button