Diverse

Tenismena cu origini în Vaideeni, cea mai bună sportivă din Canada

Bianca Andreescu, sportiva ai cărei bunici locuiesc în comuna vâlcean Vaideeni, a avut un 2019 de vis. Plecată de pe locul 152 WTA, tenismena care reprezintă Canada în competiţii a ajuns pe locul 5 mondial. A câştigat turnee importante, precum Indian Wells, s-a impus la Toronto (Rogers Cup) şi US Open. Graţie acestor rezultate, Bianca (19 ani) a fost desemnată acum, la final de an, cea mai bună sportivă din Canada, din 2019. Titlul a venit în urma voturilor exprimate de presa canadiană. 66 şi totalul celor 68 de voturi au fost favorabile Biancăi. Anul 2020 nu va începe, însă, prea bine pentru Andreescu. Aceasta a anunţat că, din cauza unei probleme de sănătate (dureri la nivelul genunchiului), nu va participa la turneul de la Auckland (din Noua Zeelandă), care va avea loc începând cu data de 6 ianuarie. (FOTO: www.forbes.com)

Victor Dobriţoiu

Articole Similare

Back to top button