Teatrul Anton Pann, 35 de ani de la înfiinţare

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea a împlinit joi 35 de ani de la înfiinţarea sa ca instituţie profesionistă de stat. Pentru a marca acest eveniment, la sediul teatrului, au avut loc întâlniri, dezbateri şi tururi ghidate. De asemenea, au fost aduşi în prim plan actori, regizori, personalităţi din lumea teatrului, oameni care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei acestei instituţii.
Teatrul Anton Pann este continuatorul unei tradiţii locale, veche de peste 100 de ani. El s-a fondat pe structura Teatrului Popular din Râmnicu Vâlcea, unul din cele mai valoroase teatre de amatori din ţară. Până în 1990, s-au depus eforturi susţinute pentru constituirea unui teatru de stat profesionist în Vâlcea. Îi amintim aici pe: sciitorul Dinu Săraru, dramaturgul Tudor Popescu, regizorii Doina Migleczi şi Goange Marinescu. Odată cu înfiinţarea Teatrului de Stat, se punea problema unui sediu şi a unei trupe de actori. În primăvara anului 1990, un grup de tineri actori, absolvenţi ai Şcolii Superioare de Teatru, Boris Şciukin din Moscova, în frunte cu actorul şi regizorul Petru Vutcărău, vin la Teatrul Anton Pann şi îşi stau aici ceva vreme. Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, timp de 20 ani, a fost locul unde s-au ţinut reprezentaţiile, până la inaugurarea noului sediu, în 25 septembrie 2009.
La ceas aniversar, îi amintim pe cei care au fost la conducerea Teatrului Anton Pann Pann şi au făcut tot ce este posibil ca numele Teatrului Anton Pann să se facă auzit la nivel national şi international: Doina Migleczi, Traian Dobrinescu, Goange Marinescu, Dan Micu, Adrian Roman şi – în prezent – Octavian Costin, care, prin proiectele sale, duce mai departe visul predecesorilor săi, acela ca Teatrul Anton Pann să se menţină în top, prin participarea la cele mai importante manifestări din lumea teatrului. Colaborarea cu regizori şi scenografi de valoare precum: Silviu Purcărete, Dan Micu, Alexandru Dabija, Alexandru Boureanu, Horaţiu Mihaiu, Cristian Juncu, Vlad Massaci, şi mai târziu tinerii regizori ca Vladimir Anton, Alexandru Damian, Alexandru Naghi, Vlad Cristache, Vlad Trifaş, Andreea şi Andrei Grosu şi mulţi alţii, a făcut ca Teatrul Anton Pann să se menţină în elita mişcării tetrale din România. De atunci şi până-n prezent, s-au pus în scenă peste 155 de spectacole, primul fiind „Aşteptăndu-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia lui Petre Vutcărău (16 martie 1991). „Decameron 645” după Boccaccio, în regia lui Silviu Purcărete, care a avut premiera la 23 februarie 1993, a fost propus drept cel mai important spectacol românesc al deceniului 1990-2000. În toţi aceşti 35 de ani, Teatrul Anton Pann se mândreşte cu un palmares de invidiat. Când afirmăm toate acestea, avem în vedere rezultatele obţinute de Teatrul Anton Pann la unele dintre cele mai importante manifestări de gen din sfera teatrului: 6 participări la Gala Premiilor UNITER, cel mai important program de evaluare şi valorizare a creaţiei şi fenomenului teatral românesc contemporan, ultima fiind cea de anul acesta, din 26 mai de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova; 5 prezenţe pe scena Festivalului Naţional de Teatru (FNT), acolo unde participă cele mai bune producţii teatrale; peste 150 de spectacole realizate; peste 100 de participări la festivaluri naţionale şi internaţionale şi peste 80 de premii. La final trebuie să spunem că toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul ordonatorului de credite, Consiliul Judeţean Vâlcea, care a susţinut Teatrul Anton Pann în toate demersurile de până acum, drept pentru care îi mulţumim. Sperăm ca toate aceste realizări ale celor 35 de ani să vă facă mândri şi pentru toate clipele frumoase oferite în tot acest timp încheiem cu tradiţionala urare de la mulţi ani! La mulţi şi prosperi ani Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea!
(Daniela Ştefănescu, PR Teatrul „Anton Pann”)