Politica

Tăriceanu a venit la Vâlcea cu „aspiratorul de femei”

tariceanu bentley2Sâmbătă, deputatul Lucia Varga – lidera naţională a OFL şi organizaţia condusă de Mihaela Andreianu au găzduit două evenimente extrem de importante pentru viaţa politică internă a PNL: „Şcoala femeilor primari din România” şi şedinţa Biroului Naţional al OFL. La aceste acţiuni, au participat femei liberale din toată ţara, a fost o atmosferă foarte frumoasă, constructivă… bla-bla-bla, dar în legătură cu altceva doream să vă reţinem atenţia.

Exact! În timp ce ne pregăteam să intrăm în Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, pentru a participa la evenimentele organizate de OFL, n-am putut să nu observăm Bentley-ul Continental GT parcat în faţa instituţiei. De cum am văzut această „navă spaţială”, ne-am dat seama că este a unui ultra-şmecher. În câteva minute, ni s-a confirmat că cel care venise cu „aspiratorul de femei” la bibliotecă nu este altul decât Călin Popescu Tăriceanu, premierul României în perioada 2005-2008. Evidentisimo! Bine, nu credem că erau mai mult de 3 doamne sau domnişoare peneliste care să ştie că „Perla Coroanei”, pilotată de C.P.T. în drum spre Rm. Vâlcea, are un motor W12 twin-turbo de aproape 600 CP, demaraj 0-100 km/h în 4,8 secunde şi o viteză maximă de 318 km/h. Sau că este o maşină de 200 de mii de euro, cu piele super-scumpă în interior, lemn de esenţă rară, o combinaţie într-un stil destul de clasic, pigmentat cu tuşe de aluminiu şi, normal, cu dotările high-tech. Ce-i drept, despre Bentley Continental GT se spune că ar reprezenta „vârful lanţului trofic” în domeniul auto. Are tracţiune integrală, cu diferenţial central Torsen, fiecare punte beneficiind de diferenţiale răcite prin radiatoare proprii. Are un cuplu de 650 Nm, împărţit pe punţi 50:50, cu posibilitatea de variere totală cu ajutorul programului avansat ESP. Cutia de viteze automată ZF beneficiază de program de schimbare secvenţială a celor 6 trepte, pretându-se de minune cuplului obţinut de la o turaţie extrem de joasă, doar 1.600 rpm. Altfel spus, cine conduce această maşină este „regele”. V-am fi descris în detaliu şi acest sentiment în condiţiile în care cheile de la VW Jetta s-ar fi potrivit şi la Bentley-ul lui Tăriceanu. Între noi fie vorba, credem că ar mai fi avut nevoie de trei-patru piliri pe canturile dintre vârf şi ar fi mers. Aşa că, who knows, maybe next time!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button