Cea mai spectaculoasă campanie de transferuri din Liga a V-a a reușit-o, probabil, Viitorul Șirineasa. În acest moment, ca și valoare a lotului, are echipă de mijlocul clasamentului Ligii a IV-a. A ”repatriat” câțiva dintre fotbaliștii pe care s-a bazat în trecut. O parte din ei au evoluat, în sezoanele precedente, în Liga a III-a. Șirineasa i-a luat de la SCM și Flacăra Horezu pe Adi Tilioiu și Adi Țăpîrlan. A revenit și Sorin Dumitrescu, dar și Antonio Nicolae. În câteva zile se alătură grupului și Urucu (Daniel Andrei), care a jucat ultima dată pentru CS Păușești Măglași, formație alături de care a cucerit titlul și a promovat în Elită. Viitorul are ca obiectiv clasarea pe primele trei locuri. Un prim pas din cei 30 a fost făcut. Echipa pregătită de Daniel Băcanu s-a întors cu cele trei puncte din deplasarea de la Mădulari. 3-5 a fost scorul în partida cu Șușani. ”Am întâlnit o echipă bună, un pic mai arțăgoasă în prima repriză. În partea secundă ne-am desprins. Adi Tililoiu a marcat de trei ori în acest meci, iar Adi Țăpîrlan a realizat dubla. Ne bucurăm pentru rezultat. Așteptăm cu încredere următoarele jocuri”, a precizat antrenorul de la Șirineasa, Daniel ”Ață” Băcanu.