Liga IIIFotbal

Surprize mari la Dăești! Adi Popa nu mai continuă. Un camerunez va juca la Fedeleșoiu

Săptămâna a început cu noi vești din tabăra echipei de Liga a III-a Viitorul Dăești. Conducerea clubului a transmis că antrenorul-jucător Adrian Popa a refuzat oferta de a continua la Fedeleșoiu. Acesta se va întoarce, cel mai probabil, la Flacăra Horezu, acolo unde are și o academie de fotbal. Oficialii de la Dăești s-au orientat rapid. În principiu, noul antrenor va fi din afara județului. Numele acestuia va fi comunicat în cel mai scurt timp.

Schimbarea antrenorului, decizia lui Popa de a nu mai continua, nu e singurul lucru surprinzător. Antrenorul secund și jucător de bază în defensiva celor de la Viitorul, Cristi Munteanu, nu a fost, de această dată, de aceeași parte a baricadei cu bunul său prieten și a decis să semneze prelungirea contractului cu Dăești.

Njindja Wilfred Achille, în vârstă de 25 de ani, mijlocaș, ultima dată legitimat la Vedița Colonești, va evolua, de asemenea, pentru trupa de Liga a III-a vâlceană.

Vor mai apărea și alte noutăți în privința lotului până la finalul săptămânii. Conducătorii clubului vor să formeze un lot puternic, astfel încât să nu depindă de alți factori în viitorul sezon și obiectivul, de promovare în Liga a II-a, să fie mai ușor de atins.

Articole Similare

Back to top button