Liga VFotbal

”Suporterii gazdelor strigau, din tribună: cu Sistem căpitan nu ne bate nici Milan! I-a bătut Inter”

Inter Lăpușata respiră. După un tur de campionat greu, cu rezultate dezamăgitoare, se vede luminița de la capătul tunelului. În retur a fost altceva. Formația coordonată de Laurențiu Burlan și Viorel Zamfirache e la al cincilea meci fără înfrângere. Are două remize și trei victorii. Ultimele două partide s-au încheiat cu succes. În sâmbăta Paștelui, Inter a trecut cu 9-0 (!!!) de una dintre contra-candidatele din lupta pentru evitarea retrogradării, Victoria Frâncești. A fost cea mai mare diferență de scor din istoria (cel puțin recentă) a trupei din Lăpușata. Sâmbătă, 22 aprilie, Adițu Drăghici și colegii săi au jucat la Vlădești. 1-2 s-a terminat duelul.

”Suporterii gazdelor strigau, din tribună: cu Sistem căpitan, nu ne bate nici Milan! Nu i-a bătut Milan, dar a făcut-o Inter. A fost un meci echilibrat. Cei de la Vlădești au jucători masivi, dar noi am dat o replică bună. Suntem un grup unit și asta a făcut diferența față de turul campionatului. Am deschis scorul cu un șut de la 30 de metri al lui Dragoș Gabăr. Au egalat cei de la Vlădești, tot printr-o execuție frumoasă. Portarul nostru nu a avut timp să se replieze și l-a prins puțin avansat. Diferența a fost făcută cu aproximativ un sfert de oră înainte de final. Adițu Drăghici, căpitanul echipei noastre, ne-a făcut un alt cadou, după ce, alături de Remus Presură, ne-a oferit un rând de echipament de joc (și urmează și treninguri). Adițu a marcat pentru 1-2. A fost liberou. Nu a trecut nimic de el. Toată echipa a alergat și ne bucurăm de aceste momente frumoase. Ne-am oprit, după meci, la un local, iar băieții se «înghesuiau» care să facă cinste. Asta spune multe despre atmosfera frumoasă din cadrul formației noastre”, a precizat Viorel Zamfirache, oficialul de la Lăpușata.

Articole Similare

Back to top button