Diverse

”Suntem încă departe de nivelul cel mai înalt. Ne dorim o medalie, dar mai realist ar fi Top 5”

Antrenorul echipei de handbal SCM Rm. Vâlcea, Bent Dahl, priveşte cu optimism către noul sezon. Este conştient că va fi greu de obţinut o medalie, dar va încerca, alături de elevele sale, să le aducă noi bucurii suporterilor. Tehnicianul de la poalele Capelei speră ca Vâlcea să aibă un cuvânt de spus şi în EHF European League.

”Este interesant de analizat cum se integrează un grup de jucătoare noi, este o dinamică nouă a grupului comparativ cu sezonul trecut. Uneori, când nu ai jocuri cu presiune nu vezi realitatea completă. Până acum concluzia e că sportivele noi s-au integrat foarte bine în echipă, s-au simţit bine împreună, lucru pe care l-am apreciat în urma antrenamentelor. Îmi place ce văd. Echipa va fi bine pregătită fizic la începutul sezonului. Acesta este unul din obiectivele noastre. Fetele sunt deja bine pregătite. Noile transferuri sunt piese importante pentru filozofia mea de joc. Toate au o capacitate bună de efort, în special pentru repunerea rapidă şi celelate modificări de regulament. Vom fi pregătiţi pentru noile modificări de regulament, o să continuăm ca şi în sezonul trecut, chiar dacă sunt mici diferenţe. A fost plăcută revenirea pe teren, să jucăm un meci de handbal. Feeling-ul e altul după un meci, feed-back-ul e mult mai eficient. Vedem ce trebuie să îmbunătăţim. E plăcut să văd toate fetele jucând, pentru că apoi poţi începe să le aşezi şi mai bine în teren. Sunt mulţumit de ce am văzut, dar suntem încă departe de nivelul cel mai înalt, va trebui să muncim în continuare. (…) Am fost surprins să văd atât de mulţi suporteri în tribună, că şi-au rupt din timpul lor pentru a ne urmări. E un mesaj pentru noi, că oamenii sunt interesaţi de activitatea noastră. Înseamnă mult pentru echipa noastră şi va trebui să muncim să ne ridicăm la un nivelul bun. O să mai avem o săptămână cu antrenamente solicitante. După meciul cu Tg. Jiu mergem la Craiova, la turneu. Vor mai urma încă două turnee, unul acasă, iar în ultima parte de pregătire de dinaintea startului campionatului vom merge la Bistirţa. Vom avea încă 7-8 jocuri de pregătire. Cred că sunt suficiente. Nu am discutat încă despre obiectivul din acest sezon. Va trebui să am o discuţie cu fetele. Aşteptările vor fi, însă, mereu mari la acest club şi întotdeauna vom lupta pentru ceva dar trebuie să fim şi realişti, nu avem un lot aşa numeros, suntem la mică distanţă de posibile probleme dacă apar accidentări. Din punctul meu de vedere, cupele europene trebuie să fie ţinta. Nu pot să zic că nu vreau o medalie, pentru că e clar că mereu ne vom lupta pentru asta, dar dacă ne uităm asupra loturilor din Liga Florilor şi al nostru vedem că e mai realist să ne gândim la Top 5. Sper că suporterii noştri se vor bucura de calitatea noilor jucătoare, dar şi de modul în care ne vom prezenta la jocuri. Vrem să luptăm şi vom alerga foarte mult, să vedem multe goluri, dar şi viteză în toate meciurile. Speră ca suporterii să fie în continuare alături de noi, să se bucure şi să ne ajute, fiindcă avem nevoie de al optulea jucător. Ne-au ajutat în sezonul trecut şi sper ca în acest campionat să ne sprijine şi mai mult”, a declarat Bent Dahl, după primul amical disputat de SCM, contra formaţiei SCM Craiova.

Articole Similare

Back to top button