Liga Nationala

”Sunt mândră şi fericită pentru tot ce am reuşit la Vâlcea”

Portarul Marta Batinovic se află printre jucătoarele care au părăsit Vâlcea săptămâna trecută. Aceasta va juca tot în campionatul românesc, pentru Gloria Buzău. Nu a plecat de la poalele Capelei înainte să mulţumescă autorităţilor şi tuturor factorilor implicaţi pentru susţinere şi performanţele realizate: ”Vreau să vă mulţumesc pentru tot, tuturor, clubului, municipalităţii, suporterilor! Sunt aici de doi ani, în acest an am câştigat Cupa României şi Supercupa, am terminat campionatul pe locul 3, a fost un sezon foarte dificil pentru toată lumea, din cauza pandemiei. Am venit la Vâlcea după o perioadă de sarcină şi nu mi-a fost uşor să schimb ţara, am venit aici cu familia, cu copilul. Am avut evoluţii bune, dar şi mai puţin bune. Cine mă cunoaşte ştie că în fiecare clipă am dat 100% din ce puteam în momentul respectiv. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru momentele petrecute aici, în cei doi ani, sunt mândră şi bucuroasă pentru tot ce am reuşit aici”.

Articole Similare

Back to top button