Liga III

”Sunt convins că jocul decisiv, pentru promovare, va fi între noi şi Slatina, deşi nu trebuie neglijate nici adversarele din Seria a V-a”

Viceprimarul din Dăeşti, Ştefan Călin, speră ca autorităţile judeţene să se alăture proiectului fotbalistic de la Viitorul Dăeşti, astfel încât echipa, în cazul în care va ajunge în eşalonul secund, să nu urmeze traseul altor formaţii de comune, care au dispărut definitiv din ”peisaj” după ce s-au bucurat de performanţe notabile:
”Probabil că se vor face 2-3 transferuri în această perioadă la Dăeşti. Antrenorul ştie de ce are nevoie, dacă are nevoie. Trebuie să ne uităm şi ce face principala noastră contra-candidată, Slatina. Locul 1 şi 2 cred că sunt antamate în seria aceasta. În Seria a V-a ar fi Odorheiu Secuiesc. Nu trebuie să-i luăm de sus. Am înţeles că au un buget foarte bun. Nu ştiu cât de corect vor juca. Am o problemă, în play-off, cu echipele satelit. Acolo e Sepsi Sf. Gheorghe 2. Ce joacă? Vor să meargă la baraj, să intre în Liga a II-a? Nu cred. Te trezeşti că vin cu 5 jucători de la echipa mare, pe care au voie să-i folosească şi la Liga a III-a şi te rup fix când trebuie. Trecând peste asta, sunt convins că jocul decisiv, pentru promovare, va fi între noi şi Slatina. Până atunci, însă, şi la noi trebuie clarificate lucrurile. Autorităţile judeţene ne ajută sau nu? Suntem încă într-o stare de incertitudine. Tragem să promovăm, dar care e pasul următor? Dăeştiul nu poate ţine o echipă de Liga a II-a fără ajutor. Acolo nu poţi să ai asociere nici cu privaţi. E necesar un buget de 6-700 mii de euro, ca să menţii o echipă la acest nivel, de mijlocul clasamentului. În iarna asta ar trebui purtate discuţiile. Avem exemple multe de echipe de comune, care au intrat în Liga a II-a şi au dispărut rapid… Pâncota… Recea. Până aici am putut şi noi. Dar mai departe?”.

Articole Similare

Back to top button