Liga III

Ştefan Nanu s-a despărţit de CSM Deva

Săptămâna trecută, un anunţ surpriză a venit din partea echipei de Liga a III-a CSM Deva, pentru care evoluează doi fotbalişti vâlceni, Bogdan Ţoiu şi Alex Popescu. Antrenorul Ştefan Nanu, care locuieşte în Rm. Vâlcea, şi-a dat demisia. Despărţirea s-ar fi produs din cauze medicale.
”CSM Deva a încheiat, pe cale amiabilă, colaborarea cu antrenorul Ştefan Nanu, tehnicianul prezentându-şi demisia din motive medicale. Îi mulţumesc lui Ştefan pentru profesionalismul de care a dat dovadă în aceşti ani petrecuţi la Deva şi pentru performanţa de a termina sezonul competiţional trecut ca lider al seriei a 7-a, din Liga a 3-a. Îi doresc să îşi rezolve cât mai rapid problemele de sănătate. Voi fi în continuare alături de el, să nu uite niciodată că face parte din marea familie a Devei, iar prietenia lui mă onorează. Antrenorul Dorian Gugu va asigura perioada de interimat la prima echipă de la CSM Deva, iar antrenor secund va fi Constantin Vişan. Îi asigur în continuare pe fotbalişti şi staff-ul tehnic de susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local al Municipiului Deva”, a transmis primarul din Deva, Florin Oancea. Ştefan Nanu a lăsat echipa pe locul 2 în Seria a VII-a.

Articole Similare

Back to top button