Staţiunea Călimăneşti îşi dezvoltă capacităţile de producere a energiei din resurse geotermale

Joia trecută, la Călimăneşti, au început procedurile de achiziţii pentru una dintre cele mai importante investiţii ale ultimilor ani. Estimat la aproape 12 milioane de euro, contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul „Creşterea producţiei de energie din resurse geotermale prin realizarea / modernizarea capacităţilor şi a reţelelor de transport – distribuţie” va fi finanţat din surse externe nerambursabile, prin Programul de Dezvoltare 2021-2027, Prioritatea 4 – Promovarea eficienţei energetice a sistemelor şi reţelelor inteligente de energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Proiectul iniţiat de dr. Florinel Constantinescu, primarul oraşului Călimăneşti, are două obiective majore, primul fiind „Modernizarea sistemului de producere şi transport a energiei termice în localitatea Călimăneşti”. Acest lucru va fi posibil prin realizarea unui foraj de extractie a apei geotermale, a unui punct termic şi echiparea cu utilaje şi echipamente tehnologice. De asemenea, se va realiza o reţea eficientă şi modernă de transport a agentului termic, în vederea interconectarii cu sistemul existent şi, nu în ultimul rând, vor fi executate lucrări de reparaţii la punctele termice existente şi se vor înlocui cazane ce utilizează gaze naturale cu schimbătoare de căldură. Obiectivul 2 al proiectului se referă la realizarea unui sistem de producere şi distributie a energiei termice în zona Seaca şi a unui foraj de extracţie a apei geotermale complet echipat. Totodată, se vor realiza un punct termic ce va fi echipat cu utilaje şi echipamente tehnologice, precum şi o reţea de transport a agentului termic de la foraj la punctul termic. Valoarea totală estimată a investiţiei este de 53.841.056,19 lei, fără TVA, iar durata contractului va fi de 12 luni, din care 3 vor fi alocate proiectării şi 9 pentru execuţia lucrărilor.