Staff-ul tehnic al formaţiei vâlcene încă mai aşteaptă întăriri
Lotul HCM-ului nu este încă definitivat. În perioada următoare ar mai putea ajunge câteva jucătoare la Vâlcea. Antrenoarea formaţiei de la poalele Capelei, Simona Gogîrlă, a spus că şi-ar mai dori o jucătoare care să poată evolua pe postul de extremă dreapta şi alta pentru linia de 9 metri. Dana Băbeanu ar fi putut reprezenta o soluţie pentru linia de 9 metri, însă ea nu a dat curs ofertei HCM-ului şi a preferat să rămână la HCM Roman. Dacă ar fi ajuns la Vâlcea în această vară, Băbeanu ar fi făcut din nou echipă cu cumnata sa, portăriţa Mihaela Smedescu (care s-a căsătorit cu fratele Danei, Ionuţ), care s-a despărţit de campioana HCM Baia Mare şi s-a întors acasă, deşi a avut oferte mai bune din punct de vedere financiar şi nu numai. (S.S.)
Janina Luca, apreciată pentru înţelegerea de care a dat dovadă în momentul când a ales să continue la Vâlcea
Gigi Matei a ţinut să-i mulţumească Janinei Luca pentru că a demonstrat că este o jucătoare de mare caracter. „La HCM au rămas jucătoarele care au meritat şi cele de valoare, care au avut caracter. Janina Luca Rouă este una dintre ele. Ea nu mai are nevoie de nicio prezentare, e liderul echipei, o ştiţi foarte bine. Pe această cale, ţin să-i mulţumesc că a gândit cu sufletul şi a ales Vâlcea, deşi a avut oferte mai tentante. Sper ca în jurul ei să se formeze o echipă unită, sub comanda Simonei Gogîrlă şi a Miei Rădoi, pentru că aşteptările sunt din ce în ce mai mari”, a spus primarul. La rându-i, Janina Luca a mulţumit conducerii clubului şi sponsorului principal, Primăria Râmnicului. „Vă mulţumesc tuturor pentru răbdare şi încredere, pentru faptul că am fost susţinute chiar şi în momentele grele. De asemenea, le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă rămânerea mea la Vâlcea. Sperăm ca în noul sezon să nu mai dăm atâtea emoţii. Avem încredere că o să fie bine”, a transmis Janina Luca Rouă, cea mai bună marcatoare şi cea mai bună jucătoare a HCM-ului în sezonul trecut. (S.S.)