Liga 6

Stadionul Municipal ar putea găzdui o echipă de Liga a III-a

În prezent, pe terenul central din cadrul Stadionului Municipal din Rm. Vâlcea îşi desfăşoară activitatea doar juniorii din cadrul clubului SCM. Din toamnă, este posibil să se schimbe situaţia. O echipă de Liga a III-a ar putea evolua în Zăvoi. Este vorba despre…Minerul Costeşti. ”În acest moment, situaţia e incertă şi nu ştim ce se va întâmpla cu barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Teoretic, se joacă, dar practic, trebuie să mai aşteptăm până se clarifică lucrurile. Dacă promovăm şi vom avea bugetul necesar pentru a ne înscrie în Liga a III-a sunt şanse mari să jucăm meciurile de pe teren propriu pe stadionul Municipal. Domnul primar Mircia Gutău este deschis la discuţii în acest sens. Îi mulţumim că ne-a sprijinit şi a acceptat să ne pregătim pe baza sportivă de la Căzăneşti. Şi dacă nu promovăm în Liga a III-a, ne-am dori să putem juca pe «Municipal» oricum, şi în Superligă”, a precizat Sergiu Holtei, oficialul formaţiei Minerul Costeşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button