Liga 6Fotbal

Sportul Genuneni și-a luat revanșa, după mulți ani, pe terenul dăeștenilor. Tampa și-a recompensat coechipierii

În turul campionatului, Sportul Genuneni a pierdut doar două meciuri. Unul dintre ele a fost pe teren propriu, cu Oltul Dăești (scor 3-4). A venit, însă, vremea returului. La Valea Albă, lidera din Seria Nord a Ligii a VI-a a reușit să-și ia revanșa și să pună, astfel, capăt, unei serii nefaste în fața celor de la Dăești.

”Am condus cu 2-0. Au marcat Răzvan Vijulie și Andrei Negrescu (Angloma). Gazdele au redus, însă, din diferență, dar am refăcut-o până la pauză. Golgheterul nostru, Laurențiu Cazan, a marcat golul 3. La pauză a fost 2-3. La fel și la final. Am obținut această victorie și datorită intervențiilor excepționale ale portarului nostru, Robert Iordănescu. Ne bucurăm că am reușit să ne luăm revanșa după înfrângerea din tur și că am obținut, după mulți ani de pauză, victoria pe terenul lor. După meci, Viorel Tampa a făcut cinste cu o masă”, a precizat Bogdan Călugărițoiu, reprezentantul liderei, Sportul Genuneni. În Seria Nord, lupta pentru primul loc pare să se mai dea doar în două. Genuneni e în fruntea ierarhiei, iar la doar un punct în spate se află Progresul Măldărești. Pe 3, dar la 7 puncte distanță de locul 1, este Montana Iz. Rece.

Articole Similare

Back to top button