Sparta, victorie italienească în confruntarea cu Budeşti

Sâmbătă, 9 septembrie, dimineaţă, pe ISport Arena, a avut loc un derby, prin prisma poziţiilor în clasament ale celor două echipe. Vicecampioana en-titre, Sparta, a înfruntat o echipă cu maxim de puncte după două etape, Viitorul Budeşti. Diferenţa a fost făcut de un gol. Gazdele s-au impus italieneşte. Singura reuşită i-a aparţinut lui Laurenţiu Cazan. La gazde a debutat şi Vlădulescu, transferat pe ultima sută de metri, de la SCM Rm. Vâlcea.
”A fost un meci la discreţia noastră, controlat. Am ratat, însă, din nou foarte mult, cu seninătate. Sunt 5-6 jucători nou veniţi, e clar că nu există încă omogenitate şi trebuie să muncim în continuare foarte mult. Oricum, diferenţa trebuia să fie mai mare. S-au apărat destul de bine adversarii, în 30 de metri. Au avut doar un şut ameţit, să zic aşa, în primele 5-6 minute. Mingea, mai mult plouată, a căzut pe transversală. Dar, ca idee, Budeşti e o echipă bună, total schimbată în bine faţă de sezonul precedent. Mai ales acasă va fi greu de învins de oricare adversar. În rest, nu au fost probleme, meci bun, arbitraj bun, cred că niciun cartonaş galben”, a precizat oficialul echipei Sparta, Cornel Diaconu.