Ancheta

Şocant! 100 de măşti pentru 1.200 de cadre medicale, la SJU Vâlcea

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a dat publicităţii un comunicat de presă prin care solicită sprijinul autorităţilor locale pentru achiziţia de echipamente de protecţie pentru cadrele medicale din această unitate. “La sfârşitul săptămânii trecute, CN Unifarm SA a achiziţionat 200.000 de măşti de protecţie FFP 2, repartizate în vederea ACHIZIŢIONĂRII de către structurile implicate în prevenirea şi tratarea infecţiilor cu SARS CoV2. Am luat cunoştinţă cu STUPOARE că Ministerul Sănătăţii a repartizat, în vederea ACHIZIŢIEI, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un număr de 100 de măşti FFP2, în condiţiile în care avem aproximativ 1.200 de cadre medicale încadrate în spital (exceptând UPU). În acelaşi timp, nu putem să observăm cum altor spitale judeţene din ţară le-au fost repartizate în vederea achiziţiei cantităţi de măşti FFP2 de ordinul miilor”, a semnalat Departamentul de comunicare al SJU Vâlcea. Acesta consideră că cele 100 de măşti repartizate pentru Vâlcea sunt insuficiente şi expun personalul medical unor riscuri colosale. “Vă rugăm pe această cale să ne sprijiniţi în achiziţia de echipamente de protecţie absolut necesare desfăşurării acutului medical în condiţii de siguranţă”, se mai arată în apelul adresat de SJU autorităţilor locale.

Articole Similare

Back to top button