Diverse

Simularea examenului de Evaluare Naţională, sesiunea martie 2025

Inspectoratul Şcolar Vâlcea informează că, luni, 17 martie, a început simularea Evaluării Naţionale pentru cei 2883 de elevi ai claselor a VIII-a din judeţul nostru. „20 de elevi beneficiază de condiţii speciale de examen conform Procedurii cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare de şanse pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale: evaluare naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi examenul naţional de bacalaureat – sesiunea 2025. Cele două probe ale simulării examenului de Evaluare Naţională se vor desfăşura în 55 de Centre de simulare, după cum urmează: – luni, 17.03.2025, proba scrisă la Limba şi literatura română; – marţi, 18.03.2025, proba scrisă la Matematică. Elevii au acces în sală până cel târziu la ora 8.30 iar probele încep la ora 9.00. Timpul de lucru este de două ore”, au anunţat reprezentanţii IŞJ Vâlcea. Lucrările elevilor vor fi scanate în sala de clasă şi evaluate pe platforma digitalizată, fiind repartizate automat şi aleatoriu către profesori evaluatori din alt judeţ decât judeţul din care provin candidaţii. Afişarea rezultatelor se va face anonimizat, în 31 martie 2025. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Articole Similare

Back to top button