Simona Gogîrlă vine la Vâlcea în prima etapă a Ligii Naţionale

* HCM Rm. Vâlcea va debuta în primul eşalon al handbalului feminin românesc pe 5 septembrie, împotriva formaţiei CSM Ploieşti

Luni, 29 iulie, la Bucureşti, a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea programului competiţional al noului sezon din Liga Naţională de handbal feminin. Astfel, şi-a aflat adversarii din debutul campionatului şi HCM Rm. Vâlcea, echipa care a luat locul Oltchim-ului în primul eşalon. Conform programării, aceasta va debuta în Liga Naţională pe 5 septembrie, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea. Adversară îi va fi formaţia pregătită de Simona Gogîrlă, CSM Ploieşti. În cea de-a doua etapă, trupa Mariei Torok Duca şi a Miei Rădoi va da piept cu vicecampioana en-titre HCM Baia Mare. „E un program normal. Ar fi bine să debutăm cu dreptul, să câştigăm primul meci, pentru că se spune că aşa cum începi, aşa vei termina. În cea de-a doua etapă vom întâlni HCM Baia Mare, însă este posibil ca acest meci, programat pentru 15 septembrie, să se joace ori mai devreme, ori mai târziu. Asta pentru că echipa din Baia Mare va disputa, în acea perioadă, turneul de calificare pentru accederea în Liga Campionilor”, a spus preşedintele HCM-ului, Toma Pleşa, după tragerea la sorţi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button