
AFC Băbeni a mai obținut o confirmare pentru returul Ligii a IV-a. După Cătălin Dobre și Răzvan Chebar, de la Sparta, un alt coechipier de-al lor, din Liga a III-a, Ștefan Pașoi a semnat cu echipa pregătită de Adi Cîrstoiu. Chebar și Pașoi au debutat cu gol la AFC Băbeni, în amicalul disputat duminică, 2 februarie, la Genuneni. Partida contra liderei din Seria Nord a Ligii a VI-a s-a terminat la egalitate, 3-3. Pentru oaspeți a mai punctat și Gabi Lungu. Dobre nu a putut ajunge la meci.
Conducerea tehnică s-a bazat, pe lângă Chebar și Pașoi, doi jucători cu experiență, pe juniori. ”Trebuie să muncim mult ca să ajungem acolo unde ne dorim. Mi-am dorit să avem câte un jucător cu experiență în fiecare compartiment. Căutăm polivalență la fiecare dintre cei pe care îi avem la dispoziție. Facem și antrenamente, nu doar amicale, testăm diferite abordări. Avem câte trei pe săptămână, două la sală, unul la stadion. A fost un joc bun cel cu Genuneni. Ne-am creat multe ocazii. Mai așteptăm doi jucători. Pas cu pas vom reuși să ne redresăm”, a spus Adi Cîrstoiu, antrenorul echipei de Liga a IV-a din Băbeni. La meciul de la Genuneni a fost prezent și primarul Ștefan Bîzîc. Următoarele două jocuri de pregătire ale băbenarilor vor fi tot în deplasare, la Ionești și Mihăești.