PoliticaFără categoriePolitica

Senatorul Claudia Banu şi OFL Vâlcea vin în sprijinul femeilor victime ale violenţei

25 noiembrie este Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi, aşa cum era de aşteptat, senatorul Claudia Mihaela Banu şi Organizaţia Femeilor Liberale din judeţul Vâlcea au lansat cu această ocazie o nouă acţiune menită să le ajute pe doamnele agresate într-o formă sau alta. 


Lidera OFL Vâlcea şi colegele sale au realizat mii de pliante şi afişe care, pe data de 25 noiembrie, vor ajunge în tot judeţul. Femeile liberale vor ieşi vineri şi pe străzi, în oraşe şi comune, pentru a discuta direct cu semenele lor şi a le învăţa ce trebuie să facă în cazul nedorit în care devin victime ale unor acte de violenţă. Prin campania de informare pe care o pregăteşte de câteva zile, OFL Vâlcea doreşte ca femeile din judeţ să ştie că, atunci când se confruntă cu o situație de violență în familie, pentru înlăturarea stării de pericol, se pot adresa: • Serviciului de urgență 112 • Secției de poliție cea mai apropiată de zona în care locuiesc (cu sau fără forme legale) • Call center-ului ANES – 0800 500 333, care are program continuu (linie telefonică gratuită destinată victimelor violenței în familie) • Unității de primiri urgențe sau Serviciului de medicină legală, în cazul în care au suferit leziuni fizice sau traume psihice • furnizorilor de servicii sociale – DGASPC, direcţii de asistenţă socială de pe lângă primării sau ONG-uri • instanțelor de judecată și parchetelor, pentru emiterea unui ordin de protecție sau plângeri penale. Femeile trebuie să ştie, de asemenea, că Ordinul de protecție are ca scop protejarea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate sunt puse în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, precum și înlăturarea stării de pericol. Ordinul de protecție: • se emite de către instanța de judecată la cererea victimei • demersul legal este scutit de taxa de timbru • se emite pe o durată de maxim 6 luni • este executoriu și se pune în aplicare de îndată de către organele de poliție • în situația în care pericolul persistă, victima poate solicita un nou ordin de protecție, în baza probelor cu privire la continuarea actelor de violență • încălcarea ordinului de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. „Violența este un mod de comportament în care partenerul folosește violența fizică, constrângerea, amenințările, intimidarea, izolarea și abuzul emoțional, sexual și economic pentru a controla sau schimba comportamentului celuilalt partener. Violența în familie afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educaţie. Dacă te afli într-o situație abuzivă, aminteşte-ţi: • nu ești tu de vină pentru că ai fost bătută sau maltratată • nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului tău • meriţi să fii tratată cu respect • meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită • copiii tăi merită să trăiască în siguranță și să ducă o viață fericită • nu eşti singură! Există oameni care doresc să te ajute. Singurul lucru care contează este siguranța ta şi a copiilor tăi! Este important să știi că: • toate demersurile legale sunt scutite de taxe judiciare şi poți beneficia de un apărător din oficiu • dacă trebuie să pleci de acasă, ai grijă să iei cu tine documentele de identitate ale tale şi ale copiilor tăi! • nu trebuie să laşi adresa la care te afli după ce ai plecat de acasă – poți solicita să fii citată telefonic • există resurse disponibile pentru femeile abuzate, adăposturi și centre de formare pentru a-ți putea găsi un loc de muncă, servicii juridice şi de îngrijire a copiilor. O femeie informată, care-şi ştie drepturile şi cum să şi le apere este o femeie mai puternică, mai protejată. Este exact ce ne propunem prin această campanie”, a transmis senatorul Claudia Mihaela Banu, lidera OFL Vâlcea, cu menţiunea că, oficial, campania de informare lansată pe 25 noiembrie se va încheia pe 10 decembrie. Va fi urmată însă de alte campanii în sprijinul femeilor din judeţ.

Articole Similare

Back to top button