Politica

Senatorul Claudia Banu oferă detalii despre noile proiecte ce vin în sprijinul fermierilor români

Zilele trecute, au fost aprobate două proiecte ce vin în sprijinul fermierilor români. Primul se referă la o nouă schemă de ajutor de stat sub formă de grant, având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului trecut ce au fost afectate de seceta din 2022.


Senatorul Claudia Mihaela Banu a oferit câteva detalii pe acest subiect, spunând: „Schema de ajutor are la bază datele referitoare la culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2021 şi afectate de seceta pedologică, gradul de afectare cuprins între 30% şi 100% şi suprafaţa afectată, înscrise în procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi, potrivit prevederilor. Direcţiile pentru agricultură judeţene reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei. Schema se aplică pe întreg teritoriul României, iar sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2022. Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare cuprinse între 30% şi 100%, conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi. Detalii se pot obţine accesând https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=24921”. Al doilea proiect votat zilele acestea instituie tot o schemă de ajutor de stat sub formă de grant, beneficiari putând fi operatorii din industria de procesare a cerealelor şi de fabricare a uleiurilor pentru obţinerea de făină de grâu, mălai şi ulei de floarea-soarelui, operatorii din industria de fabricare a produselor lactate în scopul prelucrării şi procesării laptelui crud materie primă şi operatorii din industria fabricării preparatelor pentru hrana animalelor de fermă în scopul obţinerii de furaje combinate. „Schema de ajutor de stat sub formă de grant se acordă în vederea compensării parţiale a creşterii costurilor de transport, depozitare şi procesare, precum şi în vederea compensării parţiale a creşterii costurilor suportate în vederea constituirii stocurilor de materie primă de grâu, porumb, orz, floarea-soarelui, soia şi rapiţă, lapte crud materie primă”, a explicat senatorul Claudia Mihaela Banu, unul dintre parlamentarii care, de fiecare dată, promovează proiectele ce vin în sprijinul fermierilor.

Articole Similare

Back to top button