Politica

Senatorul Claudia Banu: noile legi ale Justiţiei vor scăpa România de MCV şi o vor aduce mai aproape de Schengen

Marţi, au început lucrările Comisiei Speciale pentru iniţiativele legislative din domeniul justiţiei. Senatorul Claudia Mihaela Banu face parte din această structură şi participă foarte activ la discuţii. „Noile legi vin să modernizeze justiţia, să o alinieze la principiile europene, să-i consolideze independenţa, să clarifice aspecte de bază din cariera judecătorilor şi procurorilor şi să asigure o mai mare eficienţă, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, a transmis reprezentanta PNL. Senatorul Claudia Mihaela Banu a adăugat că Legile Justiţiei reprezintă un obiectiv important în cadrul MCV, care este deja restant de mulţi ani. „Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni, prin consultarea tuturor factorilor implicaţi şi s-a concretizat într-o activitate susţinută. Dezbaterile din ultimii ani au generat opinii critice sau favorabile. Elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate şi responsabilitate pentru toate instituţiile implicate. Adoptând aceste legi şi respectându-ne angajamentele se deschide posibilitatea ridicării acestui Mecanism, un pas mare şi sigur care ne aduce mai aproape de spaţiul Schengen. Legile Justiţiei vin să repare tot ce a fost mutilat în anii precedenţi şi îndreaptă multe imperfecţiuni. Adoptarea acestora este şi un obiectiv asupra căruia România s-a angajat prin PNRR şi o promisiune îndeplinită pentru PNL. Pachetul de legi este susţinut de întreaga coaliţie şi a primit avizul pozitiv al CSM”, a detaliat senatorul Claudia Mihaela Banu.

Articole Similare

Back to top button