Senatorul Butnaru a făcut un proiect de lege care i-ar asigura un post călduţ la stat pe termen lung. Câtă nesimţire!!!
Unul dintre cei mai slabi politicieni din istoria Universului este senatorul PSD Florinel Butnaru. Intrat în Parlament sub fusta fostului PP-DD, Butnaru nu s-a evidenţiat prin proiecte de lege deosebite, gândite de el şi menite a schimba în bine viaţa românilor. Nu, semi-parlamentarul, devenit un fel de clovn politic, a avut alte preocupări, mai personale.
Butnaru îşi face atât de multe griji pentru propria lui soartă, nu pentru cei care l-au trimis în Parlament, încât, după ce a primit pensie specială, s-a gândit că n-ar fi rău să trântească un proiect de lege care să-i asigure un post călduţ la stat pe termen lung. Asta pentru că ştie că nu va mai pupa în Parlament, după ce 4 ani a dormit acolo. Potrivit actului normativ iniţiat de el, cei care nu vor mai prinde alţi 4 ani în Senat sau Camera Deputaţilor vor putea deveni, fără concurs, înalţi funcţionari publici, cu şanse să prindă apoi un post de inspector guvernamental, prefect sau subprefect. Băi, eşti nebun!?
Butnaru nu a promovat singur acest proiect legislativ, deşi el este principalul iniţiator, alţi 39 de parlamentari susţinând modificarea Statutului Funcţionarilor Publici, în aşa fel încât să poată deveni automat funcţionari publici şi chiar înalţi funcţionari publici. Singurele condiţii: parlamentarul să fi avut un mandat întreg şi să aibă studii superioare.
Iată cum îşi motivează Florinel Butnaru proiectul de lege: „În prezent, legea este excesiv de restrictivă cu privire la intrarea în Corpul Funcţionarilor Publici, stabilind ca unică condiţie de profesionalizare a funcţiei publice, concursul. Nu este actualizată la cerinţele de dezvoltare ale societăţii şi nu are în vedere eficienţa administraţiei publice, calitatea managementului în administraţie şi experienţa profesională dobândită pentru a ocupa diverse funcţii de conducere”.