Politica

Senatorul Bogdan Matei se „antrenează”… cu mâinile la spate! :))

Bogdan Matei, da, ăla despre care toată presa a scris că a luat 2 şi ceva la titularizare şi habar n-are ce-i Codul lui Hammurabi, a ajuns senator pe uşa din dos a PSD-ului, în 2016, profitând cumva de moartea regretatului Ion Cîlea, care, veci-pururi, n-ar fi acceptat să promoveze un aşa mare incompetent în Parlament. Ei bine, pentru că a dat bine cu „lozul” unde trebuie, anul trecut, omul care a reuşit să se certe inclusiv cu legendara Elisabeta Lipă şi cu campioana Corina Ungureanu a prins al doilea mandat. Nici în primul, nici în cel de acum, nu a făcut nimic pentru vâlceni. În afară de imagine proastă pentru judeţ, Bogdan Matei apare din joi în Paşti în spaţiul public cu critici la adresa Puterii. Pe undeva normal şi n-am avea nimic de comentat în privinţa asta dacă, în loc să-i înjure pe alţii că îşi fac de cap în Parlament, ar fi prezent acolo pentru a le ţine piept. Acesta este rolul Opoziţiei şi, sigur, să facă promoveze legi sau să le îmbunătăţească pe cele existente! Numai că Bogdan Matei este un chiulangiu de „meserie”. Se pare că, la Senat, se duce lunea, iar marţi sau miercuri dispare ca măgarul în ceaţă, la mici şi bere, pe te miri unde. Miercuri, l-am surprins la o chermeză prin teritoriu şi – ciudat! – de data asta n-a mai stat cu mâinile în buzunare, ci cu ele la spate. Dracu’ ştie, poate se „antrenează” pentru ceva! :))

Articole Similare

Back to top button