Liga III

Şelimbăr a pierdut primele puncte din acest sezon. Echipa lui Nanu a procedat la fel ca şi Flacăra, în meciul de la Simeria

Viitorul Şelimbăr a mers ceas în turul campionatului Seriei a VII-a a Ligii a III-a. A obţinut maxim de puncte în 8 etape. Returul a început, însă, cu un şemieşec, pe teren propriu. Vineri, 13 noiembrie, a fost zi cu ghinion pentru sibieni. Drăgăşăneanul Alex Neacşa a deschis scorul din penalti în minutul 24, însă oaspeţii, de la CSM Deva, au reuşit egalarea în prelungiri, în minutul 90+3. A marcat Peter Lehel. Pentru formaţia pregătită de Ştefan Nanu s-a întors roata. În restanţa cu Flacăra Horezu a pierdut două puncte de aceeaşi manieră. ”Olarii” au marcat tot în prelungiri, obţinând un egal nesperat. Şelimbăr fusese avertizată că pot urma paşi greşiţi. În ultimele trei etape din tur câştigase jocurile la limită, cu 1-0. Remiza cu Deva (1-1) nu o încurcă, însă, prea mult pe formaţia antrenată de Florin Maxim, care intră în vacanţă cu un avantaj liniştitor, de 11 puncte faţă de următoarele două clasate, Gaz Metan Mediaş 2 şi Gilortul Tg. Cărbuneşti.

 

Articole Similare

Back to top button