Şeful Poliţiei Locale a municipiului Rm. Vâlcea a renunţat, astăzi, la funcţie

Biroul de presă al Primăriei Râmnicului a anunţat că, în cursul zilei de astăzi, 4 noiembrie, ca urmare a situaţiei tensionată înregistrată în ultima perioadă la nivelul Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Alecu Deaconu a solicitat transferul din funcţia de director al acestei structuri într-o funcţie de execuţie, solicitare acceptată, în baza atribuţiilor legale, de către primarul interimar Gigi Matei. „Domnul Alecu Deaconu urmează să ocupe o funcţie de consilier superior în cadrul Corpului de Control al Primarului – Inspectori zonali. În cursul zilei de mâine, primarul interimar Gigi Matei va numi prin Dispoziţie o persoană care să asigure interimatul în fruntea Poliţiei Locale, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea poziţie de director”, a mai precizat biroul de presă al Primăriei Râmnicului. Tot ieri, Executivul local a făcut cunoscut că revendicările poliţiştilor locali, nemulţumiţi de nivelul foarte mic al salariilor, vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă a Consiliului Local Municipal.

În Rm. Vâlcea, se zvoneşte că, de fapt, Alecu Deaconu ar fi fost presat de unii politicieni să renunţe la funcţie.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button